Kremlinul nu ştie nimic despre ultimul caz de otrăvire cu Noviciok în UK

Publicat:

Kremlinul a dat asigurări joi că nu dispune de informaţii cu privire la noul caz de otrăvire cu agent neurotoxic Noviciok din sudul Marii Britanii, la patru luni după otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, de care Occidentul consideră responsabilă Rusia, informează joi AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Nu avem informaţii despre substanţa folosită în realitate, despre modul în care a fost ea utilizată”, a declarat în timpul unei conferinţe de presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. “Suntem foarte îngrijoraţi” de “utilizarea repetată a unor asemenea substanţe în Europa”, a spus el.


Citeşte şi: La fiecare trei zile, un militant al drepturilor omului este asasinat în Columbia

Doi britanici, un bărbat şi o femeie, au fost spitalizaţi sâmbătă la Amesbury (sud-vestul Marii Britanii), un mic oraş situat la circa 12 kilometri de Salisbury.

După ce au evocat iniţial un incident legat de droguri, autorităţile britanice au anunţat miercuri seara că cei doi membri ai cuplului au fost expuşi agentului neurotoxic Noviciok.

După ce secretarul de stat pentru securitate al Marii Britanii, Ben Wallace le-a cerut ruşilor “să spună ce au făcut (…), să furnizeze informaţiile necesare pentru ca oamenii să fie în siguranţă”, Peskov i-a reproşat Londrei să nu manifestă “niciun interes” pentru a coopera după cazul din Salisbury.

“Rusia i-a propus de la început Marii Britanii o anchetă (desfăşurată) în comun şi această propunere a rămas fără niciun răspuns”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Citeşte şi: Lech Walesa se alătură protestatarilor din Polonia

Moscova “dezminte categoric şi continuă să dezmintă categoric că ar fi implicată în vreun fel în ceea ce s-a întâmplat” la Salisbury, unde fostul agent rus Serghei Skripal şi fiica lui Iulia au fost otrăviţi în martie, a declarat Peskov. “Partea britanică nu a pezentat nicio dovadă convingătoare cu privire la acuzaţiile care implică Rusia”, a adăugat el.

În martie, otrăvirea lui Skripal şi a fiicei sale a provocat o profundă criză diplomatică între Moscova şi Londra, aceasta din urmă acuzând Rusia că a utilizat pe teritoriul britanic un agent neurotoxic de concepţie sovietică denumit Noviciok.

Această criză a determinat cel mai important din istorie val de expulzări reciproce de diplomaţi între Rusia şi Occident.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.