Kremlinul susţine că loveşte în Ucraina doar ţinte militare, după ce un restaurant a fost distrus în oraşul Kramatorsk

Publicat:

Kremlinul a afirmat miercuri că loveşte în Ucraina doar ţinte militare, după ce un restaurant a fost distrus cu o seară înainte în oraşul Kramatorsk, într-un bombardament ce s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi 61 de răniţi, informează AFP, potrivit agerpres.  

“Rusia nu loveşte infrastructuri civile, ea loveşte instalaţii care sunt legate, într-un mod sau altul, de infrastructuri militare”, a declarat pentru jurnalişti purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov.


Citește și : Un general rus ar fi ştiut dinainte de planurile lui Prigojin

Cel puţin zece persoane au murit şi alte 61 au fost rănite într-un bombardament rus, marţi, împotriva unui popular restaurant din Kramatorsk, oraş important din estul Ucrainei aflat sub controlul Kievului, au anunţat miercuri autorităţile ucrainene.

Trei minori se numără printre morţi şi un copil născut în 2022 printre persoanele rănite, potrivit Serviciului pentru situaţii de urgenţă, care a precizat că operaţiunile de salvare continuă şi că şapte persoane au fost scoase în viaţă de sub dărâmături.

Potrivit poliţiei ucrainene, Rusia a tras două rachete sol-aer S-300 asupra oraşului Kramatorsk, care avea 150.000 de locuitori înainte de războiul intrat deja în a 16-a lună.

A fost lovit restaurantul Ria Pizza, situat în centrul oraşului şi apreciat de jurnalişti, lucrători umanitari şi soldaţi. Media ucrainene au evocat prezenţa de instructori militari străini în oraş.

Trei personalităţi columbiene, celebrul scriitor Hector Abad, politicianul Sergio Jaramillo şi jurnalista Catalina Gomez, corespondenta în Ucraina a cotidianului El Tiempo, au fost răniţi uşor, în timp ce luau masa în acest restaurant alături de scriitoarea ucraineană Victoria Amelina, potrivit unui comunicat semnat de Abad şi Jaramillo.

Citește și : Ocean Viking a salvat 86 de migranţi în Marea Mediterană

 

Amelina, romaniceră de 37 de ani, “se află într-o stare critică, fiind rănită la cap”, adaugă textul.

În afară de restaurant, apartamente, magazine, maşini, un oficiu poştal şi mai multe alte clădiri au suferit distrugeri, potrivit Parchetului ucrainean.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Viktor Orban îşi apără eforturile pentru pace în Ucraina înainte de plecarea la Moscova

Viktor Orban îşi apără eforturile pentru pace în Ucraina înainte de plecarea la Moscova Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi-a apărat vineri "acţiunile" pentru a obţine...

Ucraina ar putea adera la NATO în 10 ani

Ucraina ar putea adera la NATO în 10 ani Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, speră ca Ucraina să devină membru al Alianței Nord-Atlantice în...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Bruxelles-ul şi Varşovia sunt îngrijorate de vizita lui Orban la Moscova

Bruxelles-ul şi Varşovia sunt îngrijorate de vizita lui Orban la Moscova Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi premierul polonez, Donald Tusk, şi-au exprimat îngrijorarea cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.