X

Kremlinul susţine că Rusia este un furnizor fiabil de gaze, sancţiunile nu conving, iar Putin este sănătos

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susţinut joi că toate problemele cu livrarea gazelor ruseşti către Europa sunt provocate de sancţiunile occidentale, informează Reuters, potrivit agerpres.

Pe de altă parte, a adăugat el, “nici măcar cele mai dure sancţiuni nu au făcut vreodată ţările să îşi schimbe poziţia” şi nici Rusia nu îşi va modifica atitudinea ca urmare a măsurilor occidentale împotriva sa.

Citește și: Trump ar putea fi INCULPAT pentru asaltul de la Capitoliu – Black News

Într-o convorbire cu jurnaliştii, reprezentantul preşedinţiei de la Moscova a afirmat că Rusia rămâne “o parte foarte importantă şi indispensabilă a securităţii energetice a Europei”.

În contextul îngrijorării provocate în Europa de posibilitatea restricţionării în continuare a livrării de gaze ruseşti, Peskov a menţionat comentariile anterioare ale preşedintelui rus Vladimir Putin. Acesta a dat asigurări că Gazprom – concernul de stat rus în domeniul gazier – şi-a îndeplinit şi va continua să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de clienţi.

Citeşte şi: Opt foşti funcţionari sunt judecaţi pentru accidentul de la metroul din capitala Mexicului – Black News

Despre preşedinte, purtătorul de cuvânt a susţinut că este sănătos, deşi în ultimele luni au existat în Occident speculaţii pe tema unei presupuse boli. Peskov a dezminţit zvonurile respective despre Putin, afirmând că “nu sunt decât falsuri”. 

Tags: Dmitri PeskovkremlinmoscovarusiaucrainaVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei