X

Kremlinul ţine partea Chinei în polemica privind orginea noului coronavirus

Oamenii de ştiinţă şi experţii nu dispun încă de datele necesare pentru a stabili natura noului coronavirus şi orice afirmaţie nefundamentată despre originea artificială a SARS-CoV-2 este inacceptabilă, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov (foto), citat de Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele american Donald Trump a declarat că guvernul său încearcă să stabilească dacă noul coronavirus provine dintr-un laborator din Wuhan (centrul Chinei), ca urmare a unor informaţii potrivit cărora virusul ar fi putut fi sintetizat artificial într-un laborator chinez susţinut de stat sau să fi “scăpat” dintr-o astfel de facilitate.

Citeşte şi: Egiptul trimite în SUA un avion plin cu ajutoare medicale

Institutul de Virusologie din Wuhan, susţinut de stat, respinge aceste acuzaţii.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat marţi că toate probele disponibile sugerează că noul coronavirus este de origine animală apărând în China la sfârşitul anului trecut şi nu a fost manipulat sau produs într-un laborator.

Citeşte şi: Trump îi urează ‘mult noroc’ lui Kim Jong Un, neştiind dacă este bolnav

Tags: coronavirusDmitri PeskovInstitutul de Virusologie din Wuhan (WIV)kremlinmoscovaOrganizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).rusiaSARS-CoV-2
Categorii: Știrile zilei