X

Kremlinul va saluta eforturile lui Biden de a salva tratatul New START

Kremlinul a declarat miercuri că Rusia rămâne angajată faţă de extinderea tratatului Noul START încheiat cu SUA şi va saluta eforturile promise de administraţia preşedintelui ales american Joe Biden în vederea ajungerii la un acord, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Noul START, care a fost semnat în 2010 şi expiră în februarie, limitează numărul de focoase nucleare, rachete şi bombardiere strategice pe care le pot desfăşura SUA şi Federaţia Rusă.

Citeşte şi: Steve Bannon se numără printre americanii graţiaţi de Trump

”Rusia şi preşedintele său sunt în favoarea păstrării acestui acord”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. ”În cazul în care colegii noştri americani vor arăta o voinţă politică reală de a menţine acest pact prin extinderea sa, acest lucru poate fi doar salutat”, a adăugat el.

Secretarul de stat desemnat Anthony Blinken a anunţat marţi că SUA vor încerca să negocieze cu Rusia o prelungire a unui tratat esenţial în domeniul arsenalelor nucleare, Noul START.

Citeşte şi: Trump a discutat cu apropiaţii săi despre formarea propriului partid

Noul START, ultimul tratat major dintre SUA şi Rusia, menţine arsenalele ambelor ţări mult sub nivelul lor din perioada Războiului Rece, limitând la 800 numărul de lansatoare şi bombardiere grele şi la 1.550 numărul focoaselor nucleare.

Tags: Anthony BlinkenDmitri PeskovJoe BidenkremlinmoscovarusiaSUATratatul New START
Categorii: Știrile zilei