Kremlinul vorbește despre eventualul tet-a-tet Putin-Trump în contextul actual

Publicat:

Rusia ‘rămâne deschisă’ unei întâlniri între preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Donald Trump, evocată de cei doi şefi de stat într-o convorbire telefonică săptămâna trecută, în pofida expulzărilor de diplomaţi decise de Washington, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Aceasta depinde de partea americană, dar partea rusă rămâne deschisă’ unui summit Rusia-SUA, a afirmat Peskov, în timp ce preşedintele american Donald Trump a ordonat expulzarea a 60 de diplomaţi ruşi din SUA, ca reacţie la otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în Marea Britanie.


Citește și: Șeful Pentagonului știe care este scopul rușilor: ‘Vor să spargă unitatea NATO’

Dmitri Peskov a adăugat, evocând această posibilă întâlnire dintre cei doi preşedinţi, că nu ştie ‘dacă partea americană este gata să pună în aplicare ceea ce a spus Trump’.

La 20 martie, Donald Trump l-a ‘felicitat’ pe preşedintele rus Vladimir Putin cu realegerea pentru a patra oară în funcţie la scrutinul din 18 martie. În timpul discuţiei, ‘o atenţie specială a fost acordată problemei de a organiza o eventuală întâlnire la cel mai înalt nivel’, a indicat Kremlinul într-un comunicat.

Dar de la această discuţie telefonică, Donald Trump a ordonat luni expulzarea a 60 de ‘spioni’ ruşi în cea mai importantă expulzare de diplomaţi ruşi aflaţi la post în SUA, ca răspuns la otrăvirea fostului colonel GRU, Serghei Skripal, pe teritoriul britanic, acţiune atribuită de Londra Moscovei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat în conferinţa sa de presă miercuri că Moscova nu a primit nicio informaţie din partea Washingtonului că o întâlnire Trump-Putin s-ar afla în continuare pe ordinea de zi, dar a subliniat că Rusia rămâne deschisă la cooperare cu SUA.

Peste 20 de ţări, între care SUA şi 17 state membre UE, au decis expulzarea a 117 de diplomaţi ruşi, notează AFP.

Citește și: Două avioane de pasageri s-au ciocnit pe cel mai mare aeroport din Israel – FOTO/VIDEO

Întrebat dacă Moscova a fost deranjată de aceste expulzări, Dmitri Peskov a indicat că ’20 sau 30 de ţări sunt doar o parte a comunităţii internaţionale’.

Rusia, care neagă orice responsabilitate în cazul otrăvirii fostului agent rus şi a fiicei sale, a denunţat ‘o provocare’ şi o ‘campanie antirusească’, anunţând că pregăteşte un răspuns.

‘Răspunsul Moscovei la expulzările de diplomaţi merită să fie aşteptat’, a afirmat Dmitri Peskov, adăugând că ‘totul se va face într-un mod care să corespundă intereselor Federaţiei Ruse’.

Întrebat dacă acest fundal negativ va însoţi şi pe viitor relaţiile dintre Federaţia Rusă şi ţările care au decisă să expulzeze diplomaţi ruşi, Peskov a afirmat că ‘Rusia rămâne deschisă interacţiunii cu toate ţările, dar că nu poate face acest lucru fără reciprocitate’ şi va coopera ‘în baza avantajului şi respectului reciproce’, acolo unde aceasta corespunde intereselor ruseşti.

‘Analizăm cu atenţie situaţia, iar măsurile (de represalii) vor fi adecvate. Aceasta este o situaţie extraordinară’, a declarat miercuri presei purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, adăugând că ‘măsurile vor viza fiecare ţară’ în parte. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A rămas fără lotul de marfă în vamă

A rămas fără lotul de marfă în vamă A ezitat să declare cantitățile comerciale de mărfuri, însă acum riscă să rămână fără ele. Citește și:...

Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia

Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia Echipa pompierilor moldoveni detașată în Republica Elenă a intervenit în prima misiune la lichidarea unui incendiu de...

METEO// Vreme caldă și ploi cu descărcări electrice

METEO// Vreme caldă și ploi cu descărcări electrice Vremea se menține, în continuare, destul de caldă, însă, sunt preconizate și ploi. Citește și: Bani din fondul...

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25 În primele două săptămâni din sezonul 2024/25, Uniunea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.