X

Kurz: ‘Avem nevoie de un nou tratat al UE. Cel vechi nu mai este de actualitate’

Tratatul care formează baza Uniunii Europene ar trebui actualizat pentru a include sancţiuni mai aspre împotriva statelor membre care încalcă reglementările în materie de datorie publică, migraţie şi democraţie, a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz, transmite dpa, potrivit Agerpres.

‘Am avut o criză a datoriilor, o criză a euro, criza migraţiei, criza schimbărilor climatice şi haosul Brexitului’, a afirmat conservatorul Sebastian Kurz, într-un interviu apărut vineri în cotidianul vienez Kleine Zeitung şi în alte ziare regionale.

Citește și : Rusia îşi dezvoltă relaţiile cu Cuba, dar fără intenţia de a subvenţiona insula

‘Avem nevoie de un nou tratat al UE. Cel vechi nu mai este de actualitate’, a declarat cancelarul austriac, cu trei săptămâni înaintea alegerilor europarlamentare.

În opinia sa, Tratatul UE nu ar trebui să fie modificat în mod fundamental în ce priveşte instituţiile europene actuale, însă numărul de comisari din executivul UE ar trebui redus.

În plus, Parlamentul European ar trebui să-şi desfăşoare activitatea doar la Bruxelles, capitala de-facto a Uniunii Europene, şi să se renunţe la sediul din Strasbourg, mai propune şeful guvernului austriac.

Citește și : Ministrul de interne francez, constrâns la ‘mea culpa’ după ce acuzase un atac asupra unui spital parizian în timpul manifestaţiilor de 1 Mai

Tags: europarlamentareKleine ZeitungsanctiuniSebastian KurzUE
Categorii: Diaspora