X

Kurzii au atacat o bază militară din Turcia. Şase soldaţi au murit şi alţi şapte răniţi

Şase membri ai forţelor de securitate turce au fost ucişi şi alţi şapte răniţi într-un atac întreprins de către militanţi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în apropiere de o bază militară din provincia Siirt (sud-est), au indicat vineri surse din domeniul securităţii, citate de agenţia dpa, potrivit agerpres.

Potrivit surselor, atacul a avut loc în zona bazei militare din districtul Eruh al provinciei Siit şi persoanele ucise erau din cadrul unei miliţii ce asigură paza unui sat şi care sprijină armata turcă.

Citeşte şi: Rusia face al doilea test cu racheta sa ‘invizibilă’, spaima scutului american

DPA notează că nu este clar când a avut loc atacul. Agenţia turcă de presă Anadolu a indicat că patru soldaţi au fost ucişi şi trei gardieni din satul respectiv au fost răniţi în atac, ce a avut loc într-o zonă unde se efectuau lucrări pe o şosea.

PKK este desemnat drept grupare teroristă de către Turcia, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Conflictul din sud-estul ţării, unde în majoritate sunt kurzi, escaladează în general odată cu sosirea primăverii în regiunea muntoasă.

Peste 40.000 de persoane au fost ucise în conflictul dintre statul turc şi PKK, ce a lansat o insurecţie separatistă în 1984. Conflictul s-a intensificat după ruperea armistiţiului în 2015.

La începutul acestei luni, Turcia a cucerit oraşul sirian Afrin (nord), după o ofensivă ce a durat două luni împotriva miliţiei kurde siriene YPG (Unităţile de apărare a poporului), pe care Ankara o consideră drept o extensie a PKK.

Citeşte şi: Reacţia Casei Albe după ce Moscova a anunţat că va expulza 60 de americani şi închiderea unui consulat

Tags: districtul EruhPartidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK)provincia SiirtStatele Unite ale Americiiturciauniunea europeana
Categorii: Sinteze