X

Kushner s-a întâlnit cu Netanyahu, după ce a purtat discuţii cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei

Jared Kushner, consilierul şi ginerele preşedintelui american Donald Trump, s-a întâlnit miercuri seară cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, la câteva ore după ce a discutat despre conflictul israeliano-palestinian cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, relatează dpa, scrie agerpres.

Kushner a discutat cu Abdullah al II-lea al Iordaniei despre eforturile de soluţionare a conflictului din Orientul Mijlociu, potrivit curţii regale de la Aman.

Citește și : Iranul, afectat de sancţiuni, adoptă măsuri pentru redresarea monedei naţionale

Regele Abdullah “a reafirmat nevoia de a se ajunge la o pace corectă, comprehensivă şi de durată în baza soluţiei cu două state”.

Soluţia ar trebui să garanteze “formarea unui stat independent palestinian în baza frontierelor de la 4 iunie 1967, cu Ierusalimul de Est capitală a sa, care să trăiască alături de Israel în pace şi securitate”.

La întâlnire au participat ministrul iordanian de externe Ayman al-Safadi şi reprezentantul special al preşedintelui SUA pentru negocieri speciale, Jason Greenblatt.

La întâlnirea lui Kushner de la Ierusalim au participat reprezentantul special al SUA pentru Iran Brian Hook, ambasadorul SUA în Israel David Friedman, ambasadorul israelian în SUA Ron Dermer şi Jason Greenblatt.

Biroul premierului israelian nu a furnizat detalii despre întâlnire.

Jared Kushner se află într-un turneu care include mai multe ţări din regiune.

În iunie, Bahreinul a găzduit o conferinţă sponsorizată de SUA în cadrul planului mult aşteptat al Case Albe privind soluţionarea conflictului din Orientul Mijlociu, care este coordonat de Kushner.

Citește și : Schimbările climatice pot cauza deficienţe psihice, obezitate, astm şi depresie (studiu)

Palestinienii au respins planul american de pace, care s-a axat într-o primă fază pe chestiunile economice, argumentând că partea politică ar trebui abordată prima.

Administraţia Trump a rupt cu decenii de politică americană privind conflictul israeliano-palestinian, în primul rând prin mutarea ambasadei americane la Ierusalim şi prin tăierea ajutorului pentru palestinieni.

Iordania are relaţii diplomatice cu Israelul şi găzduieşte numeroşi refugiaţi palestinieni.

Tags: Abdullah al II-leaBenjamin NetanyahuDonald TrumpKushnerOrientul Mijlociu
Categorii: Sinteze