X

Kuweit şi Bahrein anunţă noi cazuri de contaminare cu coronavirus

Ministerul Sănătăţii din Kuweit a informat miercuri pe Twitter că numărul de persoane diagnosticate cu noul coronavirus în acest stat din Golf a ajuns la 25, după confirmarea a 13 noi cazuri de contaminare, a raportat agenţia naţională de presă KUNA, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Ministerul a confirmat, de asemenea, într-o declaraţie că noile cazuri privesc persoane care călătoresc în Iran.

Citeşte şi: Poliţiştii albi scot mai repede arma decât colegii lor de culoare

Tot miercuri, autorităţile din Bahrein au confirmat că numărul de cazuri de infectare cu Covid-19 din acest stat a ajuns la 26, după identificarea a 3 cazuri noi, potrivit agenţiei de presă din Bahrein, citate de Xinhua.

De asemenea, Emiratele Arabe Unite au anunţat că 13 pacienţi au fost testaţi pozitiv pentru Covid-19, însă trei s-au recuperat, potrivit unei declaraţii a Ministerului Sănătăţii.

Citeşte şi: China anunţă cel mai mic bilanţ cotidian al deceselor provocate de coronavirus

Marţi, Ministerul Sănătăţii dintr-un alt stat din zona Golfului, Oman, anunţase că numărul persoanelor diagnosticate cu coronavirus a ajuns la patru, după identificarea a două noi cazuri de contaminare. Cele două noi cazuri sunt ”asociate cu călătorii în Iran”, a completat ministerul.

Tags: Bahreincoronaviruscovid-19Kuweit
Categorii: Sinteze