Kyriakos Mitsotakis anunță planuri ample de reformă în prima ședință a guvernului elen

Noul guvern al Greciei a avut miercuri prima sa şedinţă, la care premierul conservator Kyriakos Mitsotakis a anunţat planuri ample de reformă, relatează DPA, potrivit agerpres.

“Arătăm că suntem pregătiţi. Am început deja munca”, a declarat el la şedinţa cu miniştrii, la o zi după ce a fost învestit şi la trei zile după ce partidul său, Noua Democraţie, a câştigat alegerile parlamentare.

Citește și: Bazele americane sunt în raza de acțiune a rachetelor iraniene

Mitsotakis şi-a anunţat intenţia de a adopta reforme ample, printre care un proces de digitalizare şi de simplificare a aparatului de stat, şi de a reduce taxele pentru a impulsiona economia.

Cei 18 miniştri ai cabinetului au primit o listă de priorităţi de îndeplinit până în decembrie, însă nu au fost făcute publice detalii despre cerinţe.

Grecia încă se luptă să iasă din criza financiară care a determinat-o să accepte trei planuri de salvare internaţională începând din 2010, ultimul expirând în urmă cu doar 10 luni.

Mitsotakis a spus că vrea ca reformele să atragă investiţii şi să alimenteze creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, pentru ca în cele din urmă să ducă la îmbunătăţirea standardului de viaţă, afectat în acest deceniu de criză.

Conform noului plan al premierului, reformele ar trebui să îi convingă pe creditori să accepte condiţii mai uşoare pentru plata datoriei.

Citește și: Ani grei de închisoare pentru o fostă diplomată americană. A vândut chinezilor informații clasificate!

În prezent, a spus el, marja largă de rezervă în buget pe care o cer creditorii ca garanţie – 3,5% din Produsul Intern Brut – ameninţă relansarea economică a ţării.

Precedentul guvern de stânga, condus de Alexis Tsipras, a redus deja ţinta de excedent bugetar primar pentru 2020-2022 la 2,5% din PIB, punând la încercare acordul cu creditorii, însă a promis că va respecta obligaţiile de plată a împrumuturilor.

Tags: atenagreciaguvernKyriakos MitsotakisNoua Democraţie
Categorii: Diaspora