La 10 ani de la moartea lui Osama bin Laden, Al-Qaida are o conduceră ‘sleită de putere’

Publicat:

Al-Qaida va rămâne prima centrală jihadistă din lume, responsabilă pentru atentate grave în istoria modernă. Însă, la zece ani de la moartea fondatorului său Osama bin Laden, organizaţia nu a găsit un succesor pe măsura acestuia, comentează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Lipsit de carismă, egipteanul Ayman al-Zawahiri, care i-a succedat lui Bin Laden, se ascunde în zona frontierei afgano-pakistaneze. ”Al-Qaida centrală este doar umbra a ceea ce era cândva. Cel mai mare succes al lui Al-Zawahiri este că a menţinut în viaţă Al-Qaida”, a explicat Barak Mendelsohn, profesor la Universitatea Haverford din Pennsylvania.


Citeşte şi: Armata israeliană a doborât o dronă lansată din Liban

Discipolul lui Osama bin Laden, în vârstă de 69 de ani, a trebuit să multiplice ‘francizele’, din Peninsula Arabică în Maghreb, din Somalia în Afganistan, Siria şi Irak, şi să-i accepte pe cei care se emancipează, până la reducerea conducerii Al-Qaida la rang de ‘consiliu consultativ’, potrivit lui Mendelsohn.

”Al-Qaida a devenit din ce în ce mai descentralizată, autoritatea aflându-se în principal în mâinile responsabililor filialelor sale”, susţine grupul de reflecţie Counter Extremism Project (CEP), care îi atribuie lui Ayman al-Zawahiri un rol major în reorganizarea a numeroase grupări jihadiste.

La finalul lui 2020, surse bine informate au dat credit zvonurilor potrivit cărora Zawahiri a murit din cauza unor afecţiuni cardiace. Ulterior, acesta a reapărut într-un mesaj video în care denunţa soarta rezervată în Myanmar minorităţii musulmane rohingya. Însă dat fiind că mesajul nu era datat, presupusa sa dispariţie nu a putut fi nici confirmată, nici infirmată.

În august anul trecut, numărul 2 în Al-Qaida, Abu Mohammed al-Masri, a fost lichidat la Teheran de către agenţi israelieni în timpul unei misiuni secrete ordonate de Washington, potrivit cotidianului The New York Times. Iranul a dezminţit aceste informaţii.

Considerat drept unul dintre cei care au conceput planul atentatelor de la 11 septembrie 2001, semnătura fundamentală a Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri a intrat la vârsta de 15 în rândurile Frăţiei Musulmane şi a supravieţuit timp de 40 de ani jihadului, o longevitate rarisimă, adaugă AFP.

Un dezinteres relativ poate fi legat de slăbirea graduală a centralei jihadiste, care coincide cu apariţia fulminantă a grupării Stat Islamic (SI). După ce a luptat cinci ani (2014-2019) pentru un califat autoproclamat, pe un teritoriu de mărimea Regatului Unit, în Irak şi Siria, gruparea SI a luat faţa concurentei sale, în special printr-o comunicare activă pe social media.

Cele două organizaţii sunt astăzi în conflict ideologic şi militar. Al-Qaida se confruntă astfel şi cu provocarea de a rămâne în viaţă.

Citeşte şi: Facebook vs. Apple: Iată ce trebuie să știți despre războiul privind politica de confidențialitate

Un nume pare să urmeze la conducere în viitorul apropiat, potrivit experţilor: Saif al-Adel. Acest fost locotenent-colonel al Forţelor speciale egiptene s-a angajat în anii ’80 în rândurile Jihadului Islamic egiptean. Arestat prima dată, apoi eliberat, el a ajuns ulterior în Afganistan şi s-a alăturat Al-Qaida, după exemplul lui Zawahiri.

”Adel a jucat un rol crucial în construirea capacităţilor operaţionale ale Al-Qaida şi a urcat rapid în ierarhie”, menţionează CEP, care subliniază rolul lui de formator al unora dintre piraţii aerului de la 11 septembrie 2001. În 2018, un raport al ONU afirma că Saif al-Adel se afla în Iran, unde părea să se fi stabilit de mai mulţi ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.