X

La final de mandat, Theresa May îşi dezvăluie marile regrete

Premierul la final de mandat Theresa May a declarat, într-un interviu publicat vineri, că regretă că a permis prea multă polarizare pe tema Brexitului şi că a evitat dezbaterile televizate înainte de alegerile anticipate dezastruoase din 2017, relatează dpa, potrivit agerpres.

Theresa May a demisionat din fruntea conservatorilor luna trecută, după ce şi-a recunoscut înfrângerea într-o bătălie de doi ani pentru a convinge parlamentul să aprobe acordul pe care l-a convenit cu Bruxellesul pentru părăsirea UE.

Citeşte şi: Patru britanici arestaţi într-un dosar cu narcotice în China

“Am făcut tot ce am putut pentru o reuşită. Eram dispusă să discut cu (liderul opoziţiei) Jeremy Corbyn, dispusă să-mi sacrific funcţia de premier, să renunţ la slujba mea!”, a declarat May pentru tabloidul The Daily Mail, în ceea ce pare a fi unul dintre ultimele sale interviuri ca prim-ministru.

“Am presupus în mod greşit că partea dură a negocierilor era cu UE, că parlamentul va accepta votul poporului britanic (în referendumul din 2016) şi vrea să rezolve acest lucru; că oamenii care şi-au petrecut întreaga viaţă făcând campanie pentru Brexit vor vota pentru a ne scoate din Uniune. Dar nu au făcut-o”, a declarat ea pentru ziar.

Citeşte şi: Jair Bolsonaro vrea să îşi trimită fiul ambasador în SUA

Theresa May este de acord că ar fi trebuit să facă mai mult pentru a pune capăt “polarizării între limbajul unui Brexit soft şi cel al unui Brexit dur” care i-a divizat pe conservatori şi laburişti, precum şi pe votanţii britanici.

Actualul premier britanic ar urma să predea frâiele puterii pe 24 iulie învingătorului în cursa pentru succesiunea ei în fruntea conservatorilor şi a ţării.

Tags: alegeribrexitmarea britanieTheresa May
Categorii: Diaspora