X

La Institutul Mamei și Copilului a fost inaugurată, după reparație capitală, secția de reanimare obstetricală și ginecologică

La Institutul Mamei și Copilului a fost inaugurată, după reparație capitală, secția de reanimare obstetricală și ginecologică

Acces la îngrijiri medicale de înaltă calitate pentru mame și nou-născuți. La Institutul Mamei și Copilului a fost inaugurată, după reparație capitală și dotare cu echipament modern, secția de reanimare obstetricală și ginecologică. În acest sens au fost alocați peste 24 de milioane de lei. Pe lângă finanțarea de la Ministerul Sănătății și Banca Mondială, proiectul a beneficiat și de contribuții din bugetul de stat, Fondul ONU pentru Populație, precum și de donații și dotări din cadrul proiectelor Institutului cu Guvernul Poloniei, scrie n4.md.

SERGIU GLADUN, directorul Institutului Mamei și Copilului: „Secția de reanimare pentru femei a fost dată în exploatare puțin mai mult de 40 de ani în urmă, împreună cu maternitatea. Pe parcursul acestor ani a fost, în această secție, tratate mai mult de 30 de mii de pacienți. Anual, în această secție sunt tratați 850 de pacienți. Vreau să mulțumesc tuturor participanților în realizarea acestui proiect, în primul rând, Ministerul Sănătății și Banca Mondială care a învestit mai mult 18 milioane de lei pentru renovarea acestei subdiviziuni.

Prezentă la evenimentul de inaugurare, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că autoritățile vor continua eforturile de îmbunătățire a condițiilor atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

Citește și: Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății„Noi vom continua și mai departe să muncim așa astfel ca dumneavoastră să aveți nu doar cele mai bune, dar condiții perfecte de a aplica competențele dumneavoastră și de a ridica, în general, medicina în Republica Moldova la un cu tot alt nivel. Încă o dată vă felicit. Vă doresc foarte multe succese în activitatea dumneavoastră. Toate cazurile să le finalizați cu succes și să aveți satisfacția profesională, iar pacienții să se simtă într-adevăr că au fost pe mâini bune și există condiții bune pentru ei, pentru pacienții noștri.”

Din anul 2022 și până în prezent, Ministerul Sănătății a investit peste 130 de milioane de lei la Institutul Mamei și Copilului. Peste 67 de milioane de lei au fost utilizate pentru îmbunătățirea infrastructurii, iar aproximativ 63 – pentru dotări.

Tags: Institutul Mamei şi Copiluluisecția de reanimarespital
Social