
Pentru prima dată după ce a fost atacat cu un cuţit în Statele Unite, în august 2022, în timpul unui incident care ar fi putut să îl coste viaţa, scriitorul britanic Salman Rushdie a reapărut joi seară în faţa publicului din New York la gala unei organizaţii care militează pentru apărarea scriitorilor, informează AFP, potrivit agerpres.
Celebrul romancier de origine indiană, care deţine şi cetăţenia americană din 2016, a primit un premiu onorific din partea unei asociaţii care luptă pentru apărarea libertăţii de exprimare şi a literaturii, PEN America, în cadrul căreia deţine funcţia de preşedinte.
Citeşte şi: Un om de afaceri grec a fost arestat de FBI pentru transfer de tehnologie către ruși – Black News
Salman Rushdie, în vârstă de 75 de ani, purtând ochelari cu o lentilă neagră în faţa ochiului drept, s-a fotografiat mai întâi pe covorul roşu al galei, organizată la Muzeul American de Istorie Naturală, în apropiere de Central Park din Manhattan.
Participarea sa nu fusese anunţată, iar celebrul scriitor, vizibil emoţionat, a susţinut şi un mic discurs prin care s-a adresat celor 700 de invitaţi ai galei.
PEN America, o asociaţie care apără libertatea de exprimare, nu a fost niciodată atât de importantă, a spus Salman Rushdie, citat într-un comunicat de presă al organizatorilor.
“Terorismul nu trebuie să ne terorizeze. Violenţa nu trebuie să ne descurajeze. Lupta continuă”, a adăugat el în franceză, spaniolă şi engleză.
Pe 12 august 2022, celebrul scriitor a fost invitat la o conferinţă literară în Chautauqua, un mic oraş cu specific cultural şi cu peisaje bucolice din nord-vestul statului New York, în proximitatea Lacului Erie.
În momentul în care urma să susţină un discurs, un tânăr american de origine libaneză, bănuit că simpatizează cu Iranul şiit, s-a aruncat asupra lui, înarmat cu un cuţit, şi l-a înjunghiat de zece ori.
Mai mulţi spectatori şi agenţi de pază l-au imobilizat imediat pe agresor, care a fost cercetat, inculpat şi încarcerat de atunci în aşteptarea unui proces.
“Dacă nu ar fi existat acei oameni, cu siguranţă nu aş mai fi fost astăzi aici. Eu am fost ţinta în acea zi, dar ei au fost eroii (…) Le datorez viaţa mea”, a declarat Salman Rushdie.
Agentul său literar, Andrew Wylie, a dezvăluit în octombrie 2022 că scriitorul şi-a pierdut vederea la nivelul unui ochi şi mobilitatea uneia dintre mâini.
În februarie 2023, cu ocazia lansării celui mai recent roman al său, “Victory City”, scriitorul Salman Rushdie a dezvăluit pentru revista The New Yorker, în primul său interviu de după acel atac, că îi este foarte greu să scrie şi că suferă de stres posttraumatic.
Citeşte şi: De câți bani e nevoie pentru ca cineva să fie considerat bogat – Black News
Adulat de elitele intelectuale din Occident, detestat de extremiştii musulmani din Iran şi Pakistan – unii dintre ei chiar s-au bucurat pentru atacul comis asupra sa -, Salman Rushdie este considerat o veritabilă legendă a luptei pentru apărarea libertăţii de exprimare.
El trăieşte din 1989 sub ameninţarea morţii după ce Iranul a emis pe numele său o “fatwa” (sentinţă religioasă), în urma publicării romanului său intitulat “Versetele satanice”.
This post was last modified on 19/05/2023 13:06 13:06