La propunerea Bucureștiului, Consiliul European va discuta situaţia din R. Moldova înaintea alegerilor de duminică

La propunerea Bucureștiului, Consiliul European va discuta situaţia din R. Moldova înaintea alegerilor de duminică

Situația din Republica Moldova, precum și sprijinul pentru aderarea la Uniunea Europeană, îndeosebi pentru susținerea reformelor interne și pentru consolidarea rezilienței și a stabilității vor fi abordate în cadrul reuniunii Consiliului European, care se va desfășura în perioada 17-18 octombrie, la Bruxelles.

Aceste subiecte au fost incluse pe agenda reuniunii, la propunerea României, informează Administrația Prezidențială de la București.

Citeşte şi: Anunţ important de la Casa Albă: SUA se angajează să ajute Republica Moldova în faţa ”ingerinţelor electorale ruse” – Stiripesurse.md

În perspectiva apropiatelor alegeri și a referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova, va fi discutată, de asemenea, și problema ingerințelor rusești în procesul electoral.

La propunerea Bucureștiului, Consiliul European va discuta situaţia din R. Moldova înaintea alegerilor de duminică

Agenda reuniunii Consiliului European include subiecte, precum Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, competitivitatea UE, migrație, afaceri externe, precum și Republica Moldova.

Referitor la Ucraina, liderii europeni vor discuta despre ultimele evoluții ale războiului de agresiune al Rusiei, precum și despre sprijinul multidimensional pentru Ucraina și poporul său.

Tema migrației reprezintă un alt subiect important pe agenda liderilor europeni, care vor analiza punerea în aplicare a abordării cuprinzătoare privind migrația, convenite în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European din februarie 2023.

 

Tags: alegeriConsiliul EuropeanRomaniauniunea europeana
Știrile zilei