X

La Ţintă: performanțele carabinierilor la proba ,,Tir,, din cadrul Spartachiadei Clubului sportiv central „Dinamo”.

La Ţintă: performanțele carabinierilor la proba ,,Tir,, din cadrul Spartachiadei Clubului sportiv central „Dinamo”.

Astăzi, 4 octombrie, angajații Inspectoratului General de Carabinieri au participat la proba ,,Tir,,din cadrul Spartachiadei Clubului sportiv central „Dinamo”.

Carabinierii s-au evidențiat prin rezultate notabile în cadrul celor trei probe, clasându-se pe locuri fruntașe în clasamentele individuale. Astfel: La proba „PM1”, colonelul Sergiu Bejan a obținut locul 1, demonstrând o stăpânire impecabilă a tehnicii.

La proba „PM4”, maiorul Vladimir Grosu a strălucit, clasându-se pe locul 2.
Iar în final, căpitanul Dumitru Baltag a încheiat competiția cu onorantul loc 3 la proba „Pușcă toz-ural”.

Citește și: Ce le recomandă polițiștii moldovenilor de Ziua Vinului

Aceste realizări evidențiază abilitățile tehnice remarcabile și pregătirea riguroasă a participanților, precum și angajamentul lor ferm față de excelență în activitățile specifice. Competiții de acest gen nu doar că promovează standardele înalte de profesionalism, dar contribuie și la întărirea valorilor de camaraderie și spirit de echipă. Felicitări tuturor participanților pentru eforturile depuse și pentru dedicarea exemplară!

Tags: carabinieriDinamotir
Social