La un an de la asasinarea lui Jamal Khashoggi, Arabia Saudită încearcă să-şi ‘şteargă păcatele’ printr-un forum media

Publicat:

Arabia Saudită găzduieşte luni şi marţi un forum media la Riad, la doar câteva zile după ce a adoptat măsuri de represiune împotriva unor scriitori şi bloggeri şi la un an după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, relatează AFP, potrivit agerpres.

Acuzată de organizaţii neguvernamentale internaţionale de intensificarea campaniei de reprimare a libertăţilor, Arabia Saudită încearcă să îşi îmbunătăţească imaginea pe plan mondial după criticile în privinţa situaţiei drepturilor omului şi în contextul în care se pregăteşte să găzduiască summitul G20 anul viitor, în luna noiembrie.


Citeşte şi: EXPLOZIE puternică la Jakarta! Doi oameni au fost răniţi – FOTO

Prima conferinţă de acest gen, Forumul media din Arabia Saudită găzduieşte peste 1.000 de jurnalişti de la media arabe şi internaţionale, care discută despre “oportunităţile şi provocările” acestui sector, potrivit organizatorilor. În cadrul evenimentului a fost prevăzută şi o ceremonie de premiere.

“Credem în importanţa rolului pe care îl joacă media astăzi şi în libertatea şi independenţa presei”, a precizat într-un comunicat preşedintele forumului, Mohammed al-Harthi.

În acest an, Arabia Saudită se plasează pe poziţia 172 din 180 în clasamentul mondial privind libertatea presei realizat de Reporteri fără Frontiere (RSF).

Prinţul moştenitor saudit Mohammad bin Salman, liderul forte al regatului, s-a confruntat cu un scandal mondial după uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, critic al regatului, de către agenţi saudiţi în consulatul ţării sale de la Istanbul în octombrie 2018.

În iunie, o expertă a ONU a concluzionat că există suficiente probe pentru a deschide o anchetă asupra responsabilităţii lui Mohammad bin Salman în acest caz. Primul moştenitor saudit a spus că îşi asumă responsabilitatea pentru crimă, dar a negat că a ştiut de planul de asasinat.

Citeşte şi: SUA ameninţă Franţa cu noi taxe vamale

În contextul în care Arabia Saudită îi va găzdui pe liderii principalelor puteri economice mondiale în noiembrie 2020, organizaţiile de apărare a drepturilor omului au cerut statelor membre ale G20 să facă presiune asupra regatului.

Riadul a arestat la începutul săptămânii trecute cel puţin nouă persoane, între care jurnalişti şi scriitori, dintre care unii au fost eliberaţi ulterior, în cadrul unei noi campanii de represiune, potrivit unor activişti.

În aprilie, reprezentanţi ai organizaţiei Reporteri fără Frontiere s-au întâlnit cu oficiali saudiţi la Riad pentru a cere eliberarea a 30 de jurnalişti închişi, însă demersul nu a avut succes, conform RSF.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini Italia a simplificat condiţiile de intrare în ţară şi a redus obstacolele birocratice pentru muncitorii străini, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.