
Daily Express
Emily Thornberry (foto), ministrul de Externe al Cabinetului din umbră, alcătuit de opoziţia laburistă, a declarat marți că Partidul Laburist nu îl boicotează pe președintele american Donald Trump, conform BBC, transmite și mediafax.
„Bineînțeles că facem afaceri cu Donald Tump și nu îl boicotăm”, a declarat Thornberry.
Citește și: Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc Eid al-Fitr
„Dacă vrea să se întâlnească cu noi, suntem mai mult decât fericiți să facem acest lucru. Dar nu credem că se cuvine ca Donald Trump să efectueze o vizită de stat. O vizită de stat este o onoare, iar noi nu credem că acest președinte merită o onoare”, a adăugat ministrul de Externe al Cabinetului din umbră, într-un interviu pentru BBC Radio.
Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, nu a participat la dineul privat organizat luni, deși a fost invitat.
De asemenea, Thornberry l-a criticat dur pe președintele american, făcând referire la politicile acestuia anti-imigrație și la comportamentul față de femei.
Citește și: Londra și Berlin cer reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate pentru discutarea crizei din Sudan
„Adevărul este că (Donald Trump, n.red.) a încercat să închidă granițele pentru țările majoritar musulmane, închide copii mexicani, a abuzat femei și s-a lăudat cu acest lucru. Este un prădător sexual. Și un rasist. Și este corect să spunem acest lucru”, a declarat ministrul.
Președintele american Donald Trump se află în Marea Britanie, pentru o vizită oficială de trei zile. Donald Trump şi Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, au fost primiţi luni de regina Elizabeth, la Palatul Buckingham, în prima zi a vizitei de stat în Marea Britanie. Cei doi au participat la o ceremonie oficială de primire şi un dineu privat. Marți, președintele american urmează să aibă o întâlnire oficială cu prim-ministrul britanic Theresa May.