Landul Austria Superioară reintroduce obligativitatea măştilor

Publicat:

Landul Austria Superioară este primul din ţară care reintroduce obligativitatea purtării măştilor de protecţie în unele spaţii publice, din cauza creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, informează dpa, potrivit agerpres.

Începând de joi, locuitorii trebuie să aibă nasul şi gura acoperite la intrarea în magazine, precum şi în baruri şi restaurante când nu sunt aşezaţi la mese, a anunţat marţi guvernatorul Thomas Stelzer.


Citește și : Iranul atinge un nou record al morților de coronavirus într-o singură zi

De asemenea, clienţilor li se va solicita să-şi lase, pe bază voluntară, informaţiile de contact, a precizat guvernatorul.

Landul Austria Inferioară, al treilea cel mai populat, cu 1,5 milioane de locuitori, are în prezent 427 de cazuri active de infectare cu coronavirus şi 3.000 de persoane în carantină.

Rata de reproducere a coronavirusului este acum de 2,0, peste media de 1,37 din restul ţării.

‘Este o creştere care ne îngrijorează şi, desigur, nu puteam asista nepăsători’, a subliniat Stelzer.

Scopul acestei măsuri, care nu are deocamdată o limită de timp, este să se evite o revenire la carantina totală. ‘Sperăm că va funcţiona’, a adăugat guvernatorul.

Citește și : Accident feroviar la periferia Atenei! Cel puţin nouă oameni sunt răniți!

Austria Inferioară a închis din nou şcoli şi grădiniţe vinerea trecută.

După mai multe cazuri de infectare în rândul persoanelor revenite din Balcanii Occidentali, landul a emis alerte ridicate de călătorie pentru acea regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.