László Kövér nu permite ca drapelul UE să fie arborat nici acum, deși se apropie cea de-a 20-a aniversare a referendumului de aderare

Publicat:

Preşedintele Parlamentului nu intenționează să-și revizuiască decizia anterioară.

 

În pofida faptului că miercuri vor fi douăzeci de ani de când aproape 84 la sută dintre alegătorii ungari au susținut aderarea la Uniunea Europeană printr-un referendum, președintele Parlamentului, László Kövér, nu se relaxează nici acum, cu ocazia aniversării, în privinţa steagului UE, scrie NÉPSZAVA, potrivit RADOR.


La întrebarea ziarului ungar “Népszava”, dacă intenționează să-și revizuiască decizia anterioară prin care în 2014 a alungat drapelul UE din Parlamentul de la Budapesta, Biroul preşedintelui Legislativului a indicat doar o lege din 2004. O lege prin care la vremea aceea László Kövér a justificat scoaterea drapelului decorat cu douăsprezece stele de aur.

Citeşte şi: Xi Jinping cere armatei chineze să consolideze pregătirea pentru ‘lupta reală’ – Black News

Conform acestei legi, chiar nu trebuie arborat drapelul UE pe clădirea Parlamentului, deşi nici nu este interzis. Biroul preşedintelui Parlamentului a mai adăugat că “în majoritatea statelor membre ale UE, steagul UE este arborat pe clădirile guvernului național, dar nu și pe parlamentele naționale”.

De altfel, mai multe partide de opoziție au încercat să modifice legea amintită în ultimii ani, dar FIDESZ-KDNP (Prtidul Popular Creştin Democrat) a votat în totdeauna împotriva modificării. Cu toate acestea, reprezentanții partidelor de opoziţie au încercat de multe ori să întroducă simbolul “interzis” în sala de ședințe a Parlamentului. Revista săptămânală de ştiri politice publicată la Budapesta, “168 Óra”, a amintit că la una dintre acestei încercări ale socialiştilor, preşedintele şedinţei, János Latorcai, le-a ordonat să scoată afară steagul, spunând că “nu se încadrează în imaginea unitară a Parlamentului”. Altă dată, László Kövér, care a prezidat ședința, le-a spus membrilor Partidului Socialist Ungar (MSZP), care au venit la şedinţă cu steagul UE: – Înțeleg că colegii mei deputaţi socialiști pot tolera în totdeauna drapelul național al Ungariei doar împreună cu un steag de altă culoare, fie roșu sau albastru, dar acum este vorba despre parlamentul național ungar. După care a reiterat: – Acesta este parlamentul național ungar, aici este locul steagului naţional al Ungariei. Dacă aici se va întruni un alt parlament național, atunci va fi o altă ordine. “Népszava” a întrebat şi grupul parlamentar al FIDESZ, dacă planifică să organizeze vreo comemorare sau festivitate în legătură cu aniversarea a 20 de ani, dar până acum nu a primit niciun răspuns.

Citeşte şi: Treisprezece femei îl acuză pe actorul francez Gerard Depardieu de violenţe sexuale (presă) – Black News

În 2003, pe lângă coaliția socialist-liberală și Forumului Democrat Ungar (MDF), şi FIDESZ a susținut aderarea Ungariei la Uniunea Europeană, împotriva căreia au făcut campanie doar Partidul Ungar al Dreptăţii şi Vieţii (MIÉP) și Partidul Muncitoresc.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.