Laura Codruţa Kovesi este noul procuror-șef european

Publicat:

UPDATE: Procurorul român Laura Codruţa Kovesi a fost susţinut pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului public european (EPPO) de o ”majoritate suficientă” în cadrul reuniunii Comitetului reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre ale Uniunii Europene (COREPER), desfăşurată joi la Bruxelles, a declarat pentru agerpres. un reprezentant al preşedinţiei finlandeze a Consiliului UE.

Votul secret a fost unul indicativ şi va fi urmat de unul oficial de îndată ce negocierile între Consiliul UE şi Parlamentul European, care o susţine pe Kovesi, se vor fi încheiat.


Surse de la Bruxelles au confirmat că în favoarea candidaturii procurorului Laura Codruţa Kovesi au votat 17 dintre cei 22 de ambasadori ai statelor care s-au alăturat până acum iniţiativei EPPO.

Detaliile procedurale vor fi stabilite de preşedinţia finlandeză a Consiliului UE, după discuţii cu Parlamentul European.

La 12 septembrie, Parlamentul European, care după alegerile europene din luna mai şi-a reconfirmat sprijinul pentru candidata Laura Codruţa Kovesi, şi-a desemnat noua echipă de negociatori pentru funcţia de procuror-şef european.

Noua echipă este formată din preşedinta Comisiei de control bugetar (CONT) a PE, Monika Hohlmeier, eurodeputată germană din grupul Partidului Popular European (PPE) din PE, Juan Fernando Lopez Aguilar, preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), membru al grupului S&D din Spania, şi Maite Pagazaurtundua, vicepreşedintă a comisiei LIBE şi membră a grupului Renew Europe, tot din Spania, a anunţat joi pe contul său de Facebook eurodeputatul român Siegfried Mureşan.

Procedura de desemnare a noului procuror-şef european nu s-a finalizat până la încheierea mandatului fostului Parlament European, motiv pentru care a fost necesară desemnarea unei noi echipe de negociere. În cursă se mai aflau la momentul respectiv românca Laura Codruţa Kovesi, candidata preferată de Parlamentul European, şi francezul Jean-Francois Bohnert, favoritul Consiliului UE în urma unui vot în COREPER desfăşurat în luna februarie.

La finalul lunii iulie, Bohnert a fost propus de preşedintele francez Emmanuel Macron la şefia Parchetului Naţional Financiar din ţara sa şi urma să se retragă din cursa pentru funcţia de procuror-şef european, dar nu a făcut un anunţ oficial în acest sens.

Până în prezent, 22 de state membre ale UE s-au alăturat iniţiativei EPPO. Exceptând Regatul Unit, care va părăsi Uniunea Europeană, cele cinci ţări care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.

Biroul Parchetului Public European (EPPO) va avea sediul central în Luxemburg şi va fi compus dintr-un procuror-şef şi un colegiu de procurori din toate ţările participante. Aceştia vor coordona investigaţiile curente desfăşurate de către procurorii delegaţi în fiecare stat participant. EPPO va veni în completarea activităţii OLAF (Biroul european de luptă antifraudă) şi a Eurojust (agenţie a Uniunii Europene ce se ocupă de cooperarea judiciară în materie penală între agenţiile statelor membre), care nu sunt echipate pentru a ancheta sau pentru a urmări penal cazuri individuale. 

Știre inițială: Laura Codruţa Kovesi a fost desemnată în mod oficial în poziția de procuror-șef al Uniunii Europene. Fosta șefă DNA din România a fost votată în Consiliul Ambasadorilor cu 17 voturi ‘pentru’ din 22.

Ambasadorii statelor membre ale UE au votat, joi, pentru desemnarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european. Potrivit surselor mediafax, au existat 17 voturi „pentru” din totalul de 22 de voturi exprimate.

Ședința Consiliului UE a început la 11:30, ora României.

Citește și: Conte a discutat cu Macron despre repartizarea migranților în Europa

Surse europene au declarat că votul urmează să se comunice Parlamentului European, apoi va mai fi o întâlnire a Consiliului miniștrilor care vor lua act de decizia din COREPER, unde s-a votat pentru desemnarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european.

„Parlamentul European, prin procedura lor internă, ia act de decizia Consiliului UE de azi și validează și ei prin procedură internă ce a decis Consiliului UE. Deci nu este capăt de linie, nu e finală decizia de azi”, au explicat surse europene.

Decizia din COREPER s-a luat prin majoritate simplă, pe buletine de vot, votul fiind secret.

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan a anunțat, pe Facebook, că marți a avut loc o rundă foarte importantă de negocieri între reprezentanții Parlamentului European și ai Consiliului Uniunii Europene pe tema desemnării procurorului-șef european.

Premierul Viorica Dăncilă, a reiterat, miercuri seară, ideea potrivit căreia Guvernul nu o susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, precizând că, joi, ambasadorul României la Uniunea Europeană va vota împotriva fostului procuror-șef DNA.

Din echipa de negociatori ai Parlamentului European pentru poziția de procuror-șef european fac parte Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar (CONT), PPE, Germania; Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), S&D, Spania și Maite Pagazaurtundua, vicepreședintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), Renew, Spania.

Întrebată cum va vota joi Luminița Odobescu, ambasadorul României la UE, Viorica Dăncilă a subliniat că împotrivă.

Citește și: Atac cu maşină-capcană în Afganistan! 10 morți și 85 de răniți

Preşedintele Parlamentului European David Sassoli a transmis, pe 18 iulie, o scrisoare către Consiliul UE în care a reiterat susţinerea faţă de Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

Pe 26 iulie, Jean-Francois Bohnert a anunţat că rămâne candidat pentru postul de procuror-şef al Uniunii Europene, iar Franţa nu a transmis Consiliului UE schimbarea poziţiei, potrivit site-ului Politico.eu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.