Lavrov avertizează SUA: ‘Vom avea o reacţie în oglindă. Fiecare pas va avea o reacţie rusă’

Publicat:

Rusia nu va ezita să răspundă niciunei desfăşurări de rachete de către Statele Unite, a avertizat vineri ministrul de externe rus Serghei Lavrov, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Vom avea o reacţie în oglindă. Fiecare pas va avea o reacţie rusă”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă la Roma cu omologul său italian.


Citește și : Incident armat într-o bază militară din Florida – Cel puțin doi morți

Moscova a propus un moratoriu asupra desfăşurării rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune în Europa după ce Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF) a încetat să fie aplicat.

În luna august, preşedintele american Donald Trump şi-a retras oficial ţara din INF, pact semnat de SUA şi fosta Uniune Sovietică în 1987 în virtutea căruia au fost interzise rachetele lansate de la sol ce transportau focos nuclear pe o distanţă cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri.

SUA, susţinute de aliaţii săi din NATO, au acuzat Moscova de încălcarea tratatului prin dezvoltarea sistemului său 9M729, cunoscut în cadrul NATO drept SSC-8. Washingtonul stabilise drept termen-limită data de 2 august pentru ca Rusia să se conformeze, în caz contrar considerându-se că tratatul a expirat.

Ultimul tratat important între SUA şi Rusia privind controlul armamentului, noul tratat START, va expira în 2021. El limitează numărul de focoase nucleare pe care le pot desfăşura cele mai mari puteri nucleare din lume.

Citește și : Două autobuze pline cu copii s-au ciocnit în Franţa

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.