X

Lavrov cere NATO şi SUA să înceteze să mai livreze arme Ucrainei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut NATO şi SUA să înceteze să mai livreze arme Kievului, dacă “sunt cu adevărat interesate să rezolve criza ucraineană”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-un interviu publicat sâmbătă de agenţia oficială chineză Xinhua, Lavrov a afirmat de asemenea că ofensiva rusă din Ucraina se desfăşoară “conform planurilor”.

Citește și : Antonio Guterres nu vede tirurile cu rachetă de la Kiev din timpul vizitei sale ca pe un atac personal

“Un flux continuu de arme de toate tipurile a intrat în Ucraina prin Polonia şi prin alte ţări ale NATO”, a declarat şeful diplomaţiei ruse.

“Dacă SUA şi NATO sunt cu adevărat interesate să rezolve criza ucraineană, atunci, înainte de orice, ele trebuie să se trezească şi să nu mai livreze arme şi muniţii regimului de la Kiev”, a adăugat el.

Aproximativ 40 de ţări s-au reunit marţi în Germania, în jurul SUA, pentru a coordona accelerarea livrărilor de echipamente militare solicitate de Kiev.

În contextul în care SUA şi Ucraina vorbesc despre o întârziere a ofensivei ruse în Donbas, a cărei cucerire totală a devenit prioritatea Moscovei, Lavrov a dat asigurări că ofensiva se derulează cum a fost prevăzută.

Citește și : China va continua cu strategia sa zero Covid; locuitorii închişi în Shanghai protestează lovind tigăi şi oale la ferestre

“Operaţiunea militară specială care a început la 24 februarie se derulează în conformitate strictă cu planul. Toate obiectivele operaţiunii militare speciale vor fi atinse, în ciuda obstrucţionării adversarilor noştri”, a spus el.

Tags: germaniakievNATOSerghei LavrovSUA
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina