Lavrov: Militari ucraineni şi occidentali se aflau în locaţia atacată cu rachete ruseşti la Sumî

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat, într-un interviu acordat luni ziarului Kommersant, că militari ucraineni şi occidentali se aflau în locaţia atacată duminică de Rusia în oraşul ucrainean Sumî, unde cel puţin 34 de persoane au fost ucise şi 117 rănite de două rachete balistice Iskander, relatează agenţia EFE.

“Avem date despre cine se afla în instalaţiile care au fost atacate la Sumî. Acolo era o altă întâlnire a şefilor militari ucraineni cu colegii lor occidentali”, a susţinut ministrul rus. În Ucraina “militarii din ţările NATO sunt cei care comandă”, iar acest lucru “îl ştie toată lumea”, a mai spus Lavrov, care a subliniat că dreptul umanitar internaţional “interzice strict amplasarea instalaţiilor militare şi a armamentului în infrastructuri civile”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Sâmbătă, cu o zi înaintea atacului rusesc, un primar ucrainean din regiunea Sumî l-a acuzat pe guvernatorul regional că pune în pericol locuitorii capitalei omonime a acestei provincii prin organizarea acolo duminică a unei ceremonii pentru decorarea unor militari din Brigada 117 de Apărare Teritorială a armatei ucrainene.

Două rachete balistice Iskander-M lansate duminică de Rusia asupra oraşului Sumî au provocat cel puţin 34 de morţi şi 117 răniţi, toţi civili, potrivit autorităţilor ucrainene. Ministerul rus al Apărării a transmis luni că atacul a ţintit o reuniune a unor ofiţeri din comandamentul armatei ucrainene şi a acuzat Ucraina că foloseşte civilii ca scuturi umane.

Ministerul rus mai susţine că a ucis cel puţin 60 de militari ucraineni în acest atac, în timp ce surse oficiale ucrainene au confirmat între timp decesul unui comandant al Brigăzii 27 de Artilerie a armatei ucrainene.

De asemenea, Ministerul rus al Apărării menţionează că atacul a fost efectuat în condiţiile unor operaţiuni active de apărare antiaeriană şi de război radio-electronic desfăşurate de armata ucraineană, explicaţie ce ar putea sugera o recunoaştere a posibilităţii ca rachetele să nu-şi fi atins ţinta conform coordonatelor stabilite.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Atacul a fost condamnat unanim de cancelariile occidentale, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut un răspuns puternic.

This post was last modified on 14/04/2025 19:43 19:43

Tags: KommersantLavrovrusiaSumî
Externe