X

Lavrov: O ‘cortină de fier’ coboară între Rusia şi Occident

O “cortină de fier” coboară între Rusia şi Occident, pe fondul unei crize diplomatice fără precedent din cauza conflictului din Ucraina, a declarat joi şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, relatează AFP, potrivit agerpres

“Cortina de fier, de fapt, deja coboară”, a afirmat Serghei Lavrov, reluând expresia celebră a lui Winston Churchill, în timpul unei conferinţe de presă la Minsk alături de omologul său din Belarus, Vladimir Makei.

Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

“(Occidentalii) să fie atenţi şi să nu-şi prindă (degetele) în ea. Procesul este în desfăşurare”, a glumit el.

În opinia şefului diplomaţiei ruse, Uniunea Europeană “nu arată niciun interes să înţeleagă interesele” ruse, iar deciziile sale sunt dictate “de Washington”.

Ministrul de Externe rus a afirmat că summitul NATO de săptămâna aceasta a demonstrat că Statele Unite vor să “supună toate statele voinţei lor”.

“Această cortină de fier este coborâtă astăzi chiar de occidentali”, a adăugat omologul său din Belarus.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

 

Expresia folosită de Churchill a unei cortine de fier căzute asupra Europei în 1946 a ilustrat separarea continentului european între ţările capitaliste şi blocul sovietic, dând naştere Războiului Rece.

Tags: belarusminskoccidentrusiaSerghei LavrovucrainaVladimir MakeiWinston Churchill
Categorii: Diaspora