Lavrov: Rusia e de acord să discute cu Biden despre drepturile omului, dar şi despre respectarea lor în SUA

Publicat:

Rusia doreşte să abordeze cu SUA, la primul summit pe care preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin îl vor avea pe 16 iunie la Geneva, chestiunea drepturilor omului şi pe cea a proceselor împotriva participanţilor la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, a transmis luni ministrul de externe rus Serghei Lavrov, potrivit AFP, scrie agerpres.   

În Statele Unite ”se întâmplă multe lucruri cu adevărat interesante, inclusiv din punctul de vedere al drepturilor omului, din punctul de vedere al drepturilor opoziţiei, din punctul de vedere al protejării opoziţiei”, a remarcat Lavrov la o conferinţă de presă.


Citește și : Londra grăbeşte RELOCAREA afganilor care au ajutat trupele britanice

El i-a răspuns astfel unui jurnalist, care l-a întrebat dacă la întrevederea celor doi preşedinţi Rusia este dispusă să abordeze situaţia opoziţiei şi a drepturilor omului în această ţară.

”Suntem pregătiţi să discutăm şi nu avem subiecte tabu. Vom vorbi despre tot ce considerăm necesar şi vom fi pregătiţi să răspundem întrebărilor pe care le va ridica partea americană. Este valabil şi pentru drepturile omului”, a indicat ministrul de externe rus.

Serghei Lavrov a mai adăugat că Rusia este pregătită să discute despre ”problemele care există în SUA”, afirmând că el este ”foarte interesat de procesele care vizează persoanele acuzate pentru tulburările din 6 ianuarie”, când susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul. De atunci, reţelele de socializarea Facebook şi Twitter i-au suspendat conturile lui Trump.

Replica ministrului rus vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a promis că-i va spune omologului său rus Vladimir Putin, la summitul din 16 iunie, că Statele Unite nu vor lăsa Rusia să încalce drepturile omului. ”Îi voi spune clar că nu vom sta cu braţele încrucişate în timp ce ei încalcă aceste drepturi”, a menţionat Biden în discursul susţinut duminică, înaintea Memorial Day, sărbătoare naţională în SUA dedicată omagierii militarilor căzuţi la datorie.

Relaţiile dintre SUA şi Rusia au de suferit la ora actuală, pe lângă dezacordurile privind principalele chestiuni internaţionale ele fiind afectate de expulzări reciproce de diplomaţi, acuzaţii de ingerinţă electorală, acţiuni de spionaj şi atacuri cibernetice atribuite Moscovei.

Citește și : Marea Britanie este în pragul unui nou val de infectări

Preşedintele democrat Joe Biden încearcă de la preluarea mandatului să arate o atitudine fermă faţă de Rusia, de asemenea din dorinţa de a se delimita de predecesorul său republican Donald Trump, acuzat de complezenţă faţă de liderul de la Kremlin.

Însă în acelaşi timp Biden îşi manifestă dorinţa de dialog cu Moscova. Deşi promite că va sancţiona Rusia ”dacă ea continuă să interfereze în democraţia” SUA şi a mers până într-acolo încât l-a calificat pe Putin drept ”ucigaş”, preşedintele american asigură că nu doreşte să ”declanşeze un ciclu de escaladare şi conflict”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Zelenski cere arme cu rază lungă de acţiune după un atac masiv cu drone şi rachete al Rusiei

Zelenski cere arme cu rază lungă de acţiune după un atac masiv cu drone şi rachete al Rusiei Ucraina are nevoie de arme cu rază...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice Autoritățile din Franța, temându-se de posibili „spioni”, au refuzat accesul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.