X

Lavrov şi omoloaga sa franceză Colonna au discutat despre o posibilă inspecţie la centrala Zaporojie

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a evocat marţi cu omoloaga sa franceză Catherine Colonna posibila vizită a unor inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, informează AFP, potrivit agerpres

În timpul unei convorbiri telefonice, “ei au discutat în detaliu situaţia din jurul centralei Zaporojie şi oportunităţile existente pentru organizarea unei vizite la centrală în cadrul unei misiuni a AIEA”, a explicat diplomaţia rusă într-un comunicat.

Citește și : Șase luni de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei (cronologie)

Lavrov a susţinut că Ucraina “continuă să bombardeze” această centrală nucleară, care este cea mai mare din Europa, precum şi zona sa adiacentă, ceea ce “expune întreaga populaţie europeană pericolului unei catastrofe nucleare”.

Această centrală din sudul Ucrainei este ocupată de la începutul lui martie de armata rusă. În ultimele săptămâni, ea a devenit ţinta unor bombardamente de care Moscova şi Kievul se acuză reciproc.

Săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin şi cel francez Emmanuel Macron au îndemnat, în cadrul unei discuţii telefonice, la organizarea “în cel mai scurt termen posibil” a unei inspecţii la centrala Zaporojie.

Citește și : Zelenski: Drapelul ucrainean va flutura din nou în toate zonele ocupate în prezent de Rusia, inclusiv în Crimeea

Tags: AIEACatherine ColonnaSerghei LavrovucrainaZaporojie
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina