Lavrov susţine că politicienii ‘care au preluat puterea la Chişinău nu reflectă interesele poporului lor’

Publicat:

Prin intensificarea retoricii că Federaţia Rusă ar plănui o lovitură de stat în Republica Moldova, Chişinăul vrea să abată de la sine acuzaţiile pentru eşecul politicilor sale sociale şi economice, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-o intervenţie miercuri în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), afirmând că Moscova şi-ar dori să aibă relaţii bune cu Republica Moldova, relatează agenţiile de presă ruse de stat RIA Novosti şi TASS, potrivit agerpres.

”Ne dorim să avem relaţii bune cu o Moldovă prietenoasă, cu o Moldovă multinaţională, dar aceasta este, desigur, o stradă cu dublu sens”, a spus Lavrov.


“Politicienii care au preluat acum puterea în această ţară şi care, în general, şi-au declarat aspiraţia de a adera la Uniunea Europeană şi chiar de a se reunifica cu România sau chiar de a cere NATO să le asigure securitatea, aceşti politicieni nu reflectă până la urmă interesele poporului lor”, a declarat ministrul rus de externe.

Citește și : Şase baloane ruseşti au apărut deasupra Kievului

Lavrov a afirmat că, în Republica Moldova, ”se fac apeluri pentru alegeri anticipate”, dar că aceasta este o ”problemă internă a Moldovei”.

”Dar nu ne face absolut nicio plăcere ca această ţară prietenă să fie folosită în scopuri antiruseşti”, a spus el, adăugând că, prin retorica antirusească, autorităţile moldovene doresc să deturneze acuzaţiile de eşec în privinţa politicii lor interne.

În acelaşi timp, şeful diplomaţiei ruse, în intervenţia sa la ”Ora guvernului” în Duma de Stat, a acuzat Kievul că încearcă să “încingă cât mai mult posibil” retorica antirusească de la Chişinău, căruia i-ar fi transmis “oarecare informaţii confidenţiale despre provocări şi lovituri de stat” plănuite de Moscova.

”Există o dorinţă maniacală a Kievului şi a celor care îl manevrează să submineze poziţiile Rusiei în cadrul mecanismului ‘5plus2’, care se ocupă de reglementarea transnistreană, precum şi să slăbească legăturile Rusiei cu Găgăuzia, să dea vina pe Rusia pentru toate nenorocirile Moldovei şi să ceară retragerea pacificatorilor ruşi care păzesc uriaşele depozite de muniţii de la Colbasna”, a spus el.

”Desigur, guvernul (Maiei) Sandu, unde aproape toţi au cetăţenie română la fel ca ea, doreşte să deturneze acuzaţiile pentru eşecul politicilor sale economice şi sociale, care provoacă din ce în ce mai multă indignare în societate”, a spus Serghei Lavrov în faţa parlamentarilor ruşi.

În intervenţia sa, ministrul rus de externe a mai spus că, deşi Chişinăul continuă să afirme că ”trebuie să rezolvăm problema Transnistriei, retragerea trupelor ruse exclusiv prin metode diplomatice”, acesta este împins spre o poziţie total diferită, este împuns ”să suprime cât mai aspru posibil procese publice legitime”, ceea ce i-ar oferi motive să ceară o implicare din partea Occidentului.

Citește și : Armata rusă este slăbită de conflict, NATO este revigorată (raport)

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat luni cu privire la încercările Rusiei de a răsturna guvernul ales în mod legitim, prin incitarea unor revolte violente şi atacuri asupra instituţiilor de stat moldovene, deghizate în proteste.

Avertismentul său a venit după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina a interceptat informaţii în acest sens, pe care le-a transmis Chişinăului, potrivit mass-media moldovene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.