Lege americană: Missouri execută un condamnat posibil nevinovat

Publicat:

Lege americană: Missouri execută un condamnat posibil nevinovat

Marcellus Williams, în vârstă de 55 de ani, a fost executat marţi cu o injecţie letală în statul american Missouri, deşi existau îndoieli privind vinovăţia sa, transmite dpa, potrivit stiripesurse.ro.

El fusese condamnat la moarte în 2001, pentru uciderea cu un cuţit a jurnalistei Felicia Gayle, înjunghiată de mai multe ori în timpul unei spargeri în casa ei, în 1998.


Citeşte şi: Hezbollah a lansat pentru prima dată o rachetă balistică în direcţia Tel Avivului – Stiripesurse.md

Curtea Supremă a Statelor Unite a respins două apeluri pentru oprirea execuţiei, în timp ce procuratura a cerut comutarea pedepsei capitale în închisoare pe viaţă, iar familia reporterei ucise se pronunţase de asemenea împotriva punerii în aplicare a condamnării la moarte.

Lege americană: Missouri execută un condamnat posibil nevinovat

Organizaţia umanitară Innocence Project a afirmat că a fost executat un om nevinovat. “Povestea lui Williams reaminteşte multe altele surprinse în sistemul judiciar penal din ţara noastră. Bărbat de culoare condamnat pentru uciderea unei femei albe, d. Williams a susţinut tot timpul că este nevinovat, până chiar la sfârşit. Condamnarea lui s-a bazat pe declaraţiile a doi martori oculari care au fost plătiţi pentru a depune mărturie. Nicio dovadă ADN nu l-a legat de crimă”, arată un comunicat al organizaţiei.

Innocence Prject a transmis că “inimile noastre sunt alături de familia şi prietenii lui Marcellus Williams şi ai Feliciei Gayle, care au suferit pierderi şi traume inimaginabile”.

Conform datelor organizaţiei non-profit Death Penalty Information Center (Centrul de Informaţii privind Pedeapsa cu Moartea), în SUA au fost au fost executaţi anul acesta 16 condamnaţi, iar anul trecut au fost puse în aplicare 24 de pedepse capitale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul Poluarea cu particule de microplastic (particule cu dimensiuni de la 5 milimetri până la...

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă Jens Lehmann a fost...

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni Uniunea Europeană examinează posibile soluții de oferire a unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni...

Dezinformarea TikTok îndepărtează femeile de pilula contraceptivă în Marea Britanie și riscă sarcini nedorite

Dezinformarea TikTok îndepărtează femeile de pilula contraceptivă în Marea Britanie și riscă sarcini nedorite Serviciul Național de Sănătate (NHS) a avertizat că un număr tot...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.