X

Lege mai îngăduitoare pentru șoferii germani care consumă cannabis

Lege mai îngăduitoare pentru șoferii germani care consumă cannabis

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a promulgat o lege prin care crește de 3,5 ori nivelul maxim permis de THC (substanța activă din cannabis) din sânge. Însă în cazul depășirii noului prag, amenzile sunt consistente, scrie DPA, preluată de Agerpres.

Conform noii legi, limita concentraţiei de THC (tetrahidrocanabinol), substanţa psihoactivă din canabis, va fi stabilită la 3,5 nanograme pe mililitru de sânge – similară limitei de 0,5 miligrame pentru alcool. Reguli mai stricte se aplică pentru şoferii începători şi pentru cei prinşi simultan sub influenţa canabisului şi a alcoolului, potrivit stiripesurse.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Noua lege, ce a fost aprobată şi de camera inferioară a parlamentului, Bundestag, va intra în vigoare la o zi după publicarea în Monitorul oficial.

Conform noii legi, oricine este prins la volan cu o concentraţie de cel puţin 3,5 nanograme THC în sânge, fie în mod intenţionat, fie din neglijenţă, riscă o amendă de 500 de euro şi suspendarea permisului timp de o lună. Dacă persoana în cauză a consumat şi alcool, amenda este de 1.000 de euro.

Începând de la 1 aprilie fumatul şi cultivarea privată a cannabisului sunt permise în Germania.

Citește și: Poliția înăsprește măsurile de control pe întreg teritoriul țării pentru a responsabiliza șoferii

Până acum regula a fost sancţionarea şoferului de îndată ce i se detectează THC în sânge. Pentru aceasta, valoarea stabilită în jurisprudenţă era de 1 nanogram pe mililitru de sânge. Însă experţii au argumentat încă din 2022 pentru o „creştere rezonabilă” a acestei valori pentru că, susţineau ei, valoarea este atât de mică încât numeroşi şoferi vor fi sancţionaţi, chiar dacă atenţia şi capacitatea lor de a conduce prudent nu sunt afectate.

Tags: cannabis
Diverse