Leo DiCaprio salută prima naştere a unui zimbru în Regatul Unit după câteva mii de ani

Publicat:

Actorul american Leonardo DiCaprio a salutat pe contul lui de Instagram naşterea unui pui de zimbru în Regatul Unit – primul eveniment de acest tip după o pauză de câteva mii de ani -, care a fost posibilă datorită unui proiect de conservare a naturii în comitatul Kent, informează BBC, potrivit agerpres.

Mai mulţi bizoni au fost eliberaţi în natură într-o zonă mlăştinoasă din apropiere de Canterbury în luna iulie, în cadrul unui proiect de re-sălbăticire, conceput pentru a ajuta acea zonă să revină la starea ei naturală.


Citeşte şi: SUA şi Rusia dispun de modalităţi pentru a gestiona riscurile nucleare – Black News

Starul hollywoodian Leonardo DiCaprio a distribuit fotografia puiului de zimbru pe contul său de Instagram, care este urmărit de 55,6 milioane de admiratori (“followers”).

Un susţinător al cauzelor ecologiste, actorul se foloseşte adeseori de conturile sale de pe reţelele de socializare pentru a se exprima în legătură cu chestiuni asociate schimbărilor climatice.

În mesajul său, Leonardo DiCaprio a spus că zimbrii sunt “inginerii naturii”, deoarece, prin comportamentul lor natural, “ei creează lumină şi spaţiu pentru ca alte specii sălbatice să poată să prospere”.

Zimbrii curăţă subarboretul, permiţând astfel altor plante şi insecte să se deplaseze. De asemenea, ei decojesc coniferele, permiţând speciilor native să înflorească, iar blana lor năpârlită furnizează material izolator pentru păsările care cuibăresc.

Acest proiect de re-sălbăticire, condus de Kent Wilflife Trust şi The Wildwood Trust, este implementat în West Blean şi Thornden Woods, ce formează una dintre cele mai mari zone dintr-o străveche regiune mlăştinoasă din Regatul Unit, în care anumite perimetre au o vechime de peste 1.000 de ani.

Citeşte şi: Kazahstanul vrea să naţionalizeze întreprinderile energetice aflate în dificultate

Leonardo DiCaprio, care este trimis special al ONU pentru schimbări climatice, a donat de-a lungul anilor milioane de dolari unor organizaţii de mediu şi a participat la Conferinţa ONU pentru climă (COP26), organizată anul trecut la Glasgow.

Starul american este cunoscut pentru rolurile interpretate în mai multe filme celebre, precum “Titanic”, “The Revenant”, “The Wolf of Wall Street”, “Django Unchained” şi “The Great Gatsby”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România Înainte de summitul Alianței Nord Atlantice (NATO) de la Washington (9 - 11 iulie), Înaltul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.