Letonia îşi consolidează frontiera cu Belarus urmare a creşterii sosirilor de migranţi

Publicat:

Autorităţile din Letonia au anunţat marţi mobilizarea unor efective suplimentare de gărzi de frontieră şi trimiterea de unităţi ale forţelor armate la graniţa cu Belarus din cauza unei ameninţări crescânde de “război hibrid”, cu referire la intrarea ilegală de migranţi, transmite EFE.

Garda de Frontieră letonă a informat într-un comunicat despre “mobilizarea suplimentară de poliţişti de frontieră în serviciu pentru a întări protecţia frontierei externe”, precum şi despre suspendarea concediilor.


Citește și : Guvernatorul BNM: Inflația, o perspectivă pozitivă a economiei

Pe de altă parte, Ministerul Apărării a precizat că titulara portofoliului, Inara Murniece, a dat instrucţiuni Forţelor Armate Naţionale să trimită efective suplimentare pentru a sprijini poliţiştii de frontieră în activitatea lor de apărare a graniţei cu Belarus.

Măsurile au fost anunţate după ce autorităţile din ţara baltică au anunţat că au interceptat 96 de persoane care încercau să intre ilegal în Letonia din Belarus în noaptea de luni spre marţi.

Aceasta este una dintre cele mai mari cifre din ultimele luni, potrivit presei locale.

Până în prezent, în acest an, 5.799 de migranţi au fost împiedicaţi să intre în ţară prin graniţa dintre Letonia şi Belarus, în timp ce 292 au fost admişi în ţara baltică din motive umanitare. Numărul depăşeşte deja cele 5.286 de persoane interceptate în tot anul 2022.

Termenul de “război hibrid” este folosit de guvernele din statele baltice şi de analiştii de securitate cu referire la strategia Belarusului de a atrage migranţi, în mare parte din Orientul Mijlociu, şi de a-i presa apoi să treacă frontierele cu ţările europene învecinate, Letonia, Lituania şi Polonia.

Citeşte şi: Moldova se alătură sancțiunilor europene adoptate împotriva Iranului

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO Diana Șoșoacă în Parlamentul European: satane, icoane și sfințirea birourilor 

VIDEO Diana Șoșoacă în Parlamentul European: satane, icoane și sfințirea birourilor Prezentă la ședința de constituire a noului Parlament European, Diana Șoșoacă, îmbrăcată în costum...

Ungaria nu va renunța „la misiunea de pace”, după criticile liderilor europeni

Ungaria nu va renunța „la misiunea de pace”, după criticile liderilor europeni Ministrul maghiar de Externe a declarat, marți, într-un interviu pentru presa rusă, că...

Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse

 Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a dat în căutare jurnalistul de investigație Andrei Zaharov....

Orbán: Trump are planuri ‘detaliate și bine fundamentate’ pentru pace între Rusia și Ucraina

Orbán: Trump are planuri 'detaliate și bine fundamentate' pentru pace între Rusia și Ucraina Viktor Orbán a susținut că Donald Trump are planuri „detaliate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.