Letonia le permite cetăţenilor săi să lupte în Ucraina

Parlamentul Letoniei a votat luni în unanimitate pentru a le permite cetăţenilor letoni să lupte în Ucraina, dacă doresc, a anunţat legislativul leton într-un comunicat, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Cetăţenii noştri care vor să sprijine Ucraina şi voluntarii care ajută acolo pentru a apăra independenţa Ucrainei şi securitatea noastră comună trebuie să poate face acest lucru” dacă doresc, a spus Juris Rancanis, preşedintele comisiei parlamentare pentru apărare, afaceri interne şi prevenirea corupţiei, care a elaborat legea.

Citeşte şi: Intră în vigoare sancţiunile dictate împotriva Băncii Centrale a Rusiei – Black News

Forţele militare ruse au lansat joia trecută o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Citeşte şi: Ruşii revendică ‘supremaţia aeriană’ în Ucraina şi acuză Kievul că foloseşte civilii ca scuturi umane – Black News

Potrivit unei estimări a ONU, UE trebuie să se pregătească pentru o criză umanitară “de proporţii istorice” în Ucraina, care ar putea genera “peste 7 milioane” de persoane refugiate, dacă ofensiva rusă va continua.

This post was last modified on 28/02/2022 10:27 10:27

Tags: al Doilea Război MondialJuris RancanisLetoniarusiaucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina