Letonia trebuie să fie pregătită pentru cel mai rău scenariu cu migranţii la frontiera cu Belarus

Publicat:

Letonia trebuie să fie pregătită pentru cel mai rău scenariu cu un posibil aflux de migranţi ilegali la frontiera cu Republica Belarus, a declarat luni preşedintele comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului leton, Rihards Kols, informează TASS, potrivit agerpres

“Letonia (…) trebuie să se pregătească pentru cel mai rău scenariu de evoluţie a evenimentelor, pentru că regimul (preşedintelui belarus Aleksandr) Lukaşenko este imprevizibil în această situaţie. Aceste fluxuri de migranţi pot fi trimise spre frontiera cu Letonia”, a spus Kols la postul local de televiziune TV3.


Citește și : Aviaţia militară americană a efectuat un raid aerian în estul Siriei împotriva unui grup islamist proiranian

Potrivit oficialului leton, la ora actuală nu se ştie cu exactitate câţi migranţi ilegali din Orientul Mijlociu se află în Belarus, unde aceştia ajung atât cu avionul, cât şi cu alte mijloace de transport. În general, subliniază Kols, are loc “un comerţ cu oameni organizat de regimul Republicii Belarus, care îl foloseşte ca un fel de instrument împotriva Europei”.

Politicianul leton a adăugat că sprijinul internaţional acordat de comunitatea internaţională pentru poporul belarus care cere schimbări nu a încetat. Kols şi-a exprimat de asemenea convingerea că acţiunile autorităţilor belaruse vor continua să fie urmate de reacţia Europei sub formă de sancţiuni, ale căror posibilităţi nu au fost încă epuizate. Totodată, deputatul a recunoscut că orice sancţiune poate fi reciprocă.

Poliţia de frontieră a Letoniei s-a adresat Ministerului Apărării şi forţelor armate letone pentru ajutor în pregătirea pentru un posibil aflux de migranţi ilegali la graniţa dinspre Belarus.

De la începutul anului, la frontiera lituaniano-belarusă au fost arestaţi 2.023 de migranţi ilegali, în special din ţări ale Asiei, de 25 de ori mai mulţi decât în 2020. Autorităţile lituaniene au fost nevoiţi să construiască o tabără de corturi.

Citește și : Indonezia a raportat mai multe cazuri zilnice de Covid-19 decât India şi Brazilia

La sfârşitul lunii mai, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că ţara lui a constituit o barieră în calea transportării de migranţi ilegali în Lituania vecină, dar că, în condiţiile presiunilor exercitate de Occident asupra regimului de la Minsk, Republica Belarus ar putea să nu mai oprească migranţii ilegali să ajungă în UE.

Sâmbătă, ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis a încercat să-i descurajeze pe migranţii ilegali, subliniind că aceştia plătesc 15.000 de euro – o sumă foarte mare şi pentru Lituania – pentru a ajunge în final să stea într-un cort.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.