Veaceslav Ioniță: Leul moldovenesc are nevoie de o depreciere ușoară

Publicat:

Veaceslav Ioniță: Leul moldovenesc are nevoie de o depreciere ușoară

Remitențele de peste hotare și-au pierdut din impactul lor economic, ajungând la cel mai mic nivel din ultimii 25 de ani. Chiar și așa, în anul 2023, piața valutară a fost puternic influențată de oferta mare de valută, inclusiv cu contribuția cetățenilor ucraineni care au făcut vânzări mari de valută, transmite IPN.

Citește și Alexei Buzu despre compensații la căldură: „Acesta va fi ultimul sezon în care vom face compensații în factură”


Constatările aparțin expertului în politici economice de la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Veaceslav Ioniță. Potrivit lui, în 2024 există o ușoară posibilitatea ca piața valutară să nu fie presată atât demult de aprecierea leului și, în opinia sa, leul are nevoie de o depreciere.

„În 2023 avem cele mai mari vânzări de valută din istoria Moldovei, avem cea mai mare vânzare netă de valută din  ultimii 10 ani, pe fundalul scăderii remitențelor. Deci, remitențele scad, iar vânzările nete de valută au crescut. Unica explicație logică este că, pe lângă remitențele cetățenilor noștri, pe lângă economiile pe care le au ei acasă, mai este implicat și al treilea factor necunoscut de noi. Eu presupun că acesta este – cetățenii din Ucraina”, explică economistul.

Potrivit lui, anul acesta există o ușoară posibilitatea ca piața valutară să nu fie presată atât demult de aprecierea leului, iar Banca Națională a Moldovei nu va mai fi nevoită să ia decizii de intervenție. În viziunea sa, leul are nevoie de o depreciere.

„Nu ne stă bine o țară săracă din Europa 8 ani să aibă o valută cu 10% mai puternică. Nu arată puterea noastră, dar din contra slăbiciunea noastră. De aceea, recomandarea mea este ca noi să fim mai activi pe piața valutară, cu atât mai mult că contextul este favorabil, ca să nu permitem în continuare aprecierea leului. Mai mult ca atât, chiar ar trebui să încurajăm o ușoară depreciere a leului, la pragul psihologic, astfel încât să nu stresăm pe nimeni”, susține Veaceslav Ioniță.

Expertul precizează că nu există riscuri de creștere a prețurilor. Potrivit lui, un leu puternic este favorabil ca inflația să fie mică și populația să fie fericită, dar omoară economia națională.

„Cred că riscul unei inflații a dispărut, din acest motiv trebuie să depunem toate eforturile, inclusiv prin o slăbire ușoară a leului, astfel încât să permitem ca și mediul de afaceri să se simtă mai confortabil, deoarece el într-adevăr are de suferit mult”, a mai spus economistul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BCS vrea o comisie specială pentru identificarea măsurilor de depășire a crizei în agricultură

BCS vrea o comisie specială pentru identificarea măsurilor de depășire a crizei în agricultură Comuniștii și socialiștii solicită instituirea unei comisii parlamentare speciale pentru identificarea...

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina în schimbul gazului furnizat de partea ucraineană,...

Proiectul R. Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost acceptat

Proiectul R. Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost acceptat Proiectul Republicii Moldova, care a fost depus împreună cu colegii din România și din...

Bani din fondul de urgență pentru susținerea populației pe timp de caniculă

Bani din fondul de urgență pentru susținerea populației pe timp de caniculă Guvernul a dispus alocarea banilor din Fondul de Urgență pentru susținerea populației...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.