X

Libanul a reuşit să formeze un nou guvern condus de premierul Saad Hariri

Libanul a reuşit să formeze joi un nou guvern condus de premierul desemnat Saad Hariri, după opt luni de tratative pe fondul disputelor politice şi al temerilor privind o gravă criză economică, informează AFP, scrie agerpres.

Formarea noului guvern, care numără 30 de miniştri dintre care patru femei, a fost anunţată de un înalt funcţionar în timpul unei conferinţe de presă la palatul prezidenţial din Baabda.

Citește și : Italia şi Grecia nu îl recunosc pe Juan Guaido ca preşedinte al Venezuelei

Ministerele de Interne şi al Energiei vor fi conduse de femei, o premieră în Liban. Ministrul libanez al afacerilor externe, Gebran Bassil, care este şi ginerele preşedintelui Michel Aoun, şi-a păstrat postul, la fel ca ministrul Finanţelor, Ali Hassan Khalil.

“Ne confruntăm cu provocări economice, financiare, sociale şi administrative”, a declarat Hariri în timpul conferinţei de presă.

Economia Libanului are de suferit în special din cauza războiului din Siria vecină. Libanul se confruntă şi cu pene de curent zilnice, cu penurii de apă şi cu o criză în gestionarea deşeurilor menajere.

Principalele forţe politice ale ţării sunt reprezentate în guvern, inclusiv Curentul Patriotic Liber (CPL) al preşedintelui Aoun, sau aliatul său, Hezbollah.

În urma alegerilor legislative din mai 2018, primele în această ţară după aproape un deceniu, Hariri a fost repede repus în postul său şi însărcinat cu formarea unui nou guvern. Negocierile aprinse asupra împărţirii portofoliilor au întârziat cu mai mult de opt luni formarea acestei noi echipe ministeriale.

Citește și : Siria, condamnată la plata a 300 de milioane de dolari pentru moartea unei jurnaliste americane în 2012

Ţară cu mai multe confesiuni, Libanul este condus printr-un sistem politic complex menit să garanteze un echilibru fragil între diferitele comunităţi şi marile partide care le reprezintă.

Tags: Ali Hassan KhalilBaabdaGebran BassilLibanpremierSaad Hariri
Categorii: Sinteze