Libia: Antonio Guterres s-a întâlnit cu mareşalul Haftar la Benghazi pentru a discuta despre evitarea confruntării militare

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a întâlnit vineri la Benghazi, în Libia, cu mareşalul Khalifa Haftar, omul forte din estul ţării, ale cărui forţe au lansat în urmă cu o zi o ofensivă în direcţia Tripoli – capitala libiană unde se află guvernul recunoscut de comunitatea internaţională – o bătălie susceptibilă să arunce ţara într-un nou conflict, potrivit AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

Confruntat cu riscul unei ample escaladări, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite urmează să se reunească de urgenţă la 19:00 GMT la solicitarea Marii Britanii pentru a discuta despre situaţia din acest stat petrolier din Africa de Nord, pe fondul unor apeluri internaţionale la reţinere.


Citește și : Trump va lipsi din nou de la dineul „plictisitor” şi „prea negativ” al corespondenţilor la Casa Albă

Deşi nu se cunosc detalii cu privire la conţinutul discuţiilor purtate la respectiva întâlnire, la sosirea sa la Benghazi (est), secretarul general al ONU a indicat pe contul său de Twitter: ‘Obiectivul meu rămâne acelaşi: evitarea confruntării militare. Repet că nu există o soluţie militară la criza libiană, ci doar o soluţie politică’.

Guterres se află de miercuri la Tripoli în încercarea de a relansa negocierile, exprimându-şi îngrijorarea faţă de escaladarea tensiunilor în această ţară. El şi-a petrecut noaptea de joi spre vineri în clădirea fortificată a ONU dintr-o suburbie a Tripoli.

Înainte de a merge la Benghazi, el a zburat la Tobruk pentru a se întâlni cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Aguila Saleh, un aliat al lui Haftar, care a salutat ofensiva lansată spre Tripoli.

De la căderea regimului lui Muammar Gaddafi în toamna lui 2011, Libia este împărţită în două: un guvern al unităţii naţionale (GNA) cu sediul la Tripoli şi, în paralel, un guvern susţinut de Khalifa Haftar în estul ţării.

Armata lui Haftar a preluat joi controlul asupra oraşului Gharyan, la aproximativ 100 de kilometri sud de Tripoli, după lupte crâncene cu forţele premierului Fayez al Serraj.

Dar forţele sale au fost alungate în zorii zilei de vineri de la un punct de control pe care îl capturaseră, la 27 km vest de Tripoli, potrivit unei surse de securitate. Zeci de combatanţi pro-Haftar au fost luaţi prizonieri, iar vehiculele lor confiscate.

Citește și : ONU: Noi atacuri asupra civililor în statul Rakhine din Myanmar

După această pierdere, ANL pare să se mulţumească pentru moment să-şi consolideze poziţiile în regiunile deja cucerite, în special în jurul oraşelor Gharian şi Al-Assabaa, la 100 km sud-vest de Tripoli, fără a înregistra progrese notabile.

Cu o zi în urmă, Khalifa Haftar ordonase forţelor sale să ‘avanseze’ spre Tripoli. ‘A sosit timpul’, a spus el într-un mesaj audio, promiţând să salveze civili, ‘instituţii ale statului’ şi rezidenţi străini. Înaintea sa, generalul Ahmad al-Mesmari, purtător de cuvânt al ANL, a anunţat, miercuri, pregătirea acestei ofensive pentru a ‘curăţa vestul’ libian de ‘terorişti şi mercenari’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Răsturnare de situaţie într-un celebru caz de crimă devenit serial Netflix: Fraţii Mendez au fost închişi acum mai bine de trei decenii pentru uciderea...

Răsturnare de situaţie într-un celebru caz de crimă devenit serial Netflix: Fraţii Mendez au fost închişi acum mai bine de trei decenii pentru uciderea...

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene Marty Thomas, locuitor al plajei Indian Rocks, Florida,...

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.