Libia anunţă activarea tratatului de prietenie cu Italia suspendat în 2011

Publicat:

Ministrul libian de externe recunoscut de ONU, Moahmed Sayala, a anunţat sâmbătă activarea tratatului de prietenie cu Italia încheiat în 2008 şi suspendat în 2011, informează AFP şi Xinhua. Acordul respectiv permite returnarea în Libia a migranţilor plecaţi spre Europa din această ţară, conform agerpres.

După o întâlnire la Tripoli cu omologul său italian, Enzo Moavero Milanesi, Sayala a dezminţit informaţiile privind stabilirea unor baze militare italiene în sudul Libiei.


Citește și : NATO trebuie să se concentreze pe Rusia (Merkel)

Milanesi a declarat că Libia şi Uniunea Europeană “împărtăşesc responsabilitatea şi datoria de a face faţă fluxului de migranţi”. “Cooperarea dintre Libia, Italia şi UE este esenţială pentru rezolvarea problemei imigraţiei şi evitarea dramelor umane” din Mediterana, a adăugat el.

Tratatul bilateral din 2008 a fost încheiat de premierul de atunci al Italiei, Silvio Berlusconi, şi liderul libian Moammar Gaddafi. Înţelegerea a încetat să producă efecte după răsturnarea de la putere şi uciderea lui Gaddafi în 2011. Printre altele, era vorba de investiţii italiene în valoare de cinci miliarde de dolari, drept compensaţie pentru colonizarea Libiei de către Italia (1911-1943). Sayala şi Milanesi nu au precizat dacă tratatul va fi reactivat ca atare sau se vor introduce amendamente.

Citește și : Zeci de mii de persoane au participat la parada comunităţii LGBT pe străzile Londrei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.