X

Libia: Mareşalul Haftar anunţă începerea ofensivei pentru eliberarea oraşului Derna de sub controlul teroriştilor

Mareşalul Khalifa Haftar, omul forte din estul libian, a anunţat luni lansarea unei operaţiuni militare pentru eliberarea localităţii Derna, aflată, de la căderea regimului Gaddafi, în 2011, sub controlul unor grupări islamiste şi jihadiste, scrie AFP.

“A venit ora zero pentru eliberarea Dernei”, a declarat mareşalul Haftar, care a precizat că forţele sale au început să bombardeze “bastioanele teroriştilor” din acest oraş situat la peste o mie de km est de capitala Tripoli.

Derna este controlată de Consiliul Shura al Mujahedinilor, o coaliţie diversă de miliţii islamiste şi jihadiste, apropiate în special de al-Qaida şi ostile atât lui Haftar, cât şi grupării Stat Islamic (SI).

Oraşul a căzut în 2014 în mâinile SI, care a fost alungat în iulie 2015 de această coaliţie, la capătul unor lupte sângeroase.

În uniformă militară, mareşalul Haftar s-a exprimat la finalul unei parade militare la Benghazi, la care au luat parte mii de soldaţi.

Este cea de-a doua apariţie publică a acestuia de la revenirea în Libia, pe 26 aprilie, după o spitalizare de cel puţin două săptămâni la Paris.

El a indicat că a dat instrucţiuni trupelor sale să evite pierderile civile la Derna şi a precizat că eforturile de pace întreprinse de trei ani în privinţa acestei localităţi au ajuns într-un impas.

Derna este singura zonă din estul libian care nu se află sub controlul autoproclamatei Armate Naţionale Libiene a mareşalului Haftar. Acesta susţine un guvern paralel care exercită puterea în estul libian şi care contestă autoritatea guvernului de uniune naţională, recunoscut de comunitatea internaţională şi aflat la Tripoli.

Haftar este acuzat de rivalii săi că vrea să preia puterea în Libia şi să instaureze o nouă dictatură militară.

El beneficiază de susţinerea, nedeclarată, a unor ţări străine, precum Egiptul, Emiratele Arabe Unite şi Franţa, notează AFP.

Tags: Armata Nationala LibianaDernalibiamareşalul Khalifa Haftarmilitii jihadiste
Categorii: Știrile zilei