
Atacatori înarmaţi l-au împuşcat mortal duminică seară pe primarul celui de-al treilea oraş din Libia, Misrata, într-o ambuscadă, au spus oficiali din domeniul securităţii, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.
Atacatori înarmaţi au urmărit maşina primarului Mohamed Eshtewi după ce acesta a ieşit din aeroportul din Misrata venind dintr-o vizită în Turcia, a spus un oficial din cadrul securităţii, adăugând că nu se ştie deocamdată cine se află în spatele atacului. Cadavrul a fost apoi abandonat pe o stradă. Spitalul din oraş a confirmat că a primit cadavrul care avea urme de gloanţe, potrivit AFP, care citează o sursă din cadrul serviciilor de securitate.
Citeşte şi: TOTUL împotriva terorismului. Orban a scos blindatele în centrul Budapestei
Libia, un mare producător de petrol, este în haos de la revolta din 2011 care a dus la căderea liderului Muammar Gaddafi, însă situaţia din Misrata, cel mai mare port din ţară, a fost relativ paşnică până acum.
În octombrie, o bombă a explodat la tribunalul din oraş, omorând patru persoane şi rănind alte 40 într-un atac revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.
Misrata, situat la aproape 200 de km est de Tripoli, este poarta de intrare pentru alimente şi alte bunuri de import în Libia şi singura zonă scutită de taxe.
Este unul din puţinele locurile încă frecventate de afacerişti străini, în restul ţării oamenii temându-se din cauza insecurităţii.