X

Un lider politic din Kosovo vrea unirea cu Albania

Albin Kurti, liderul mişcării Autodeterminare din Kosovo, şi-a reiterat scopul politic pentru unificarea naţională a albanezilor, declarând că proiectul nu este în conflict cu cel sprijinit de Uniunea Europeană, informează joi agenţia MIA, potrivit agerpres.

“Nu sunt împotriva UE, dimpotrivă, sunt un mare susţinător al UE şi cred că ar trebui protejată. Cred că pacea stabilă şi permanentă poartă numele de Uniunea Europeană. Cu toate acestea, sunt de asemenea pentru o stare de bine, care combină creşterea economică cu justiţia socială”, a declarat Kurti pentru postul naţional de televiziune albanez RTSH.

Citește și: Autoritățile britanice i-au identificat pe suspecții care l-au otrăvit pe Serghei Skripal

Deşi proiectul Autodeterminării contravine constituţiei Kosovo şi nu este susţinut de comunitatea internaţională, Kurti a declarat că există o opţiune pentru realizarea sa înainte de aderarea la UE.

“Am putea deveni o confederaţie sau o federaţie pentru o perioadă interimară. Dacă accelerăm paşii de unificare, acest lucru ar putea avea loc înainte de aderarea la UE”, a subliniat el.

Recent, Kurti a declarat că mulţi albanezi din Albania doresc unificarea, subliniind necesitatea unui referendum “unde oamenii vor decide”.

Marţi, prim-ministrul albanez Edi Rama a anunţat că Albania va începe procesul pregătitor pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi este hotărâtă să obţină rezultate bune în următoarele 12 luni, până în iunie 2019, a informat miercuri agenţia Xinhua.

Citește și: CONTROVERSE Adoptarea unei legi controversate care defineşte Israelul drept ‘statul-naţiune al poporului evreu’

Rama a făcut aceste remarci în timpul unei întâlniri cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere.

Rama a adăugat că decizia Comisiei Europene reprezintă o piatră de hotar ce întăreşte definitiv perspectiva europeană a Albaniei şi stabileşte calea “ireversibilă” către aderarea la UE, deschizând drumul pentru începerea negocierilor de aderare cu Albania anul viitor.

Potrivit lui Rama, munca pregătitoare pentru negocieri nu este uşoară, el subliniind de asemenea că guvernul a studiat atent concluziile UE asupra recomandărilor. 

Tags: AlbaniaAlbin KurtiautodeterminareKosovouniunea europeana
Categorii: Diaspora