X

Lider politic local din landul german Hesse, găsit ucis la domiciliul său

Un lider politic din oraşul Kessel, situat în landul Hesse, a fost ucis la domiciliul său, el fiind împuşcat în cap, a anunţat luni poliţia locală, citată de DPA şi AFP., potrivit agerpres.

”Până în prezent, nu avem niciun indiciu despre autor şi, mai presus de toate, despre motivele acestui act. Noi anchetăm toate pistele şi nu excludem niciun mobil”, a declarat Sabine Thurau, şefa Biroului de investigaţii penale din landul Hesse.

Citește și : Soarta guvernului Merkel, în mâinile aliaţilor social-democraţi

Walter Lübcke (65 de ani), preşedintele districtului Kassel, a fost găsit mort pe terasa casei sale din Wolfhagen, la marginea oraşului Kassel.

Membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Lübcke a condus timp de 10 ani consiliul regional din Kassel, o autoritate administrativă intermediară între landul Hesse şi comunele acestuia.

El a fost, de asemenea, deputat în parlamentul landului Hesse.

În octombrie 2015, după decizia cancelarului Angela Merkel de a deschide frontierele Germaniei pentru sute de mii de irakieni şi sirieni, Walter Lübcke a apărat drepturile refugiaţilor, ceea ce a atras reacţii dure din partea extremei drepte.

Citește și : Avocaţi cer ca UE să fie acuzată de ‘crime împotriva umanităţii’ pentru moartea a mii de migranţi pe Mediterana

”Trebuie să vă apăraţi valorile. Oricine nu reprezintă aceste valori poate părăsi ţara în orice moment dacă nu este de acord. Orice german este liber să facă asta”, a spus el într-o reuniune publică.

Tags: Angela MerkelCDUHesseimpuscatKesselSabine Thurau
Categorii: Diaspora