X

Lideri social-democraţi se declară optimişti în legătură cu alegerile europarlamentare

Lideri social-democraţi din Uniunea Europeană, reuniţi sâmbătă la Madrid în cadrul Congresului Partidului Socialiştilor Europeni (PES), şi-au exprimat sâmbătă încrederea în perspectivele lor la alegerile europarlamentare din luna mai, relatează dpa, scrie Agerpres.

“Vrem o Europă liberă, echitabilă şi durabilă”, a spus Udo Bullmann, liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European. “Schimbarea începe astăzi la Madrid”, a spus el.

Citește și : Măsuri extreme în Venezuela: Guvernul închide COMPLET frontierele, invocând AMENINȚĂRI la adresa suveranităţii

Candidatul socialiştilor europeni pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene este actualul vicepreşedinte al CE, olandezul Frans Timmermans. El se va confrunta cu principalul său rival, candidatul conservator german Manfred Weber. Ambii doresc să-i succeadă preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker în una din cele mai puternice funcţii de la Bruxelles.

Udo Bullmann l-a numit pe Timmermans un “campion” şi “candidatul potrivit” pentru această funcţie.

Însă sondajele de opinie recente nu susţin optimismul lui Bullmann pentru şansele în alegeri ale socialiştilor europeni.

Conform unui sondaj difuzat săptămâna aceasta de Parlamentul European, popularii (PPE) ar obţine la scrutinul european circa 183 de mandate, iar socialiştii (S&D) circa 135, ambele estimări arătând un număr mai mic de mandate faţă de cele din prezent în cazul acestor două familii politice, în timp ce partidele extremei drepte ar urma să obţină circa 150 de mandate, dintr-un total de 705.

Social-democraţii europeni urmează să-şi adopte sâmbătă manifestul electoral în perspectiva alegerilor europarlamentare din luna mai numit “Un Nou Contract Social pentru Europa”.

Timmermans a afirmat că manifestul se concentrează pe stoparea ascensiunii extremei drepte pe continent.

Citește și : Donald Trump şi o comedie din franciza „Sherlock Holmes”, principalii ”câştigători” ai premiilor anuale Zmeura de Aur

“Ne cunoaştem misiunea şi responsabilitatea. Nu ne vom pleca în faţa naţionaliştilor”, a declarat Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES).

Este un “manifest foarte puternic, nu doar cuvinte goale. Este un plan de lucru pentru viitorul Europei şi al poporului său”, a mai spus el.

Tags: bruxelleseuroparlamentareFrans TimmermansmadridManfred WeberPESUdo Bullmannuniunea europeana
Categorii: Diaspora