X

Liderii a trei state din Balcanii de Vest intenţionează să nu participe la summitul UE din această săptămână

Liderii a trei state din Balcanii de Vest – Serbia, Albania şi Macedonia de Nord – intenţionează să nu participe la summitul UE din această săptămână, informează miercuri DPA, potrivit agerpres

În plus faţă de statutul de candidat la UE pentru Ucraina, summitul, care începe joi, este de aşteptat să discute şi perspectivele de aderare pentru statele din Balcanii de Vest.

Citește și :  Majoritatea cetăţenilor UE doresc un proces mai rapid de aderare pentru ţările candidate

Motivul posibilei absenţe a celor trei este ameninţarea cu veto a Bulgariei, membru al UE, care blochează începerea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania de peste doi ani.

Sofia cere ca precondiţie pentru discuţiile de aderare cu Macedonia de Nord să se discute de asemenea chestiuni de “istorie comună”, limbă şi identitate naţională.

Preşedintele Macedoniei de Nord Stevo Pendarovski a declarat marţi seară pentru TV24, cu sediul la Skopje, că i-a recomandat prim-ministrului Dimitar Kovacevski să nu se ducă la summitul de la Bruxelles.

“Este inacceptabil că problemele istorice şi disputele lingvistice să fie incluse în cadrul de negocieri cu UE”, a declarat el.

Prim-ministrul albanez Edi Rama a fost şi mai direct. “Întreaga Uniune răpită de Bulgaria nu este un spectacol bun de urmărit!”, a postat el marţi pe Twitter, întrebându-se “Ce să fac acolo?!”.

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, ia în calcul de asemenea să se alăture refuzului Macedoniei de Nord şi Albaniei de a nu participa.

Citește și : O dronă lansată de ucraineni S-A PRĂBUŞIT peste o rafinărie din Rusia – VIDEO

Printre altele, summitul UE urmează să decidă asupra posibilului statut de candidat la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova.

Ţările din Balcanii de Vest, care includ de asemenea Bosnia şi Herţegovina, Kosovo şi Muntenegru, se află în stadii diferite ale procesului de a cere aderarea la UE, aminteşte DPA.

Tags: AlbaniaBalcanii de vestMacedonia de NordserbiasummitUE
Categorii: Diaspora