Liderii armean şi azer s-au întâlnit, cu medierea SUA, pentru prima dată în ultimele patru luni

Publicat:

Armenia şi Azerbaidjan au purtat sâmbătă, la Munchen, cu medierea Statelor Unite, primele discuţii din ultimele patru luni pe fondul tensiunilor în creştere legate de regiunea disputată Nagorno-Karabah, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres

Întâlnirea între premierul armean Nikol Paşinian, preşedintele azer Ilham Aliyev şi secretarul de stat american Antony Blinken s-a desfăşurat în marja Conferinţei de securitate de la Munchen, ce se încheie duminică.


Citește și : Bilanțul cutremurelor din Turcia și Siria trece de 45.000 de morți

Blinken a făcut apel la cele două ţări să fructifice ”o ocazie istorică” de a face pace după trei decenii de conflict legat de Nagorno-Karabah.

”Credem că Armenia şi Azerbaidjan au într-adevăr o ocazie istorică de a încheia o pace durabilă după peste 30 de ani de conflict”, a spus demnitarul american înaintea reuniunii cu liderii armean şi azer.

Întâlnirea a avut loc la câteva zile după ce Nikol Paşinian a anunţat că i-a prezentat Azerbaidjanului proiectul său pentru un tratat de pace.

Într-un comunicat difuzat la finalul întâlnirii de la Munchen, premierul armean a confirmat că s-a discutat despre proiectul său de pace şi şi-a reafirmat dorinţa de a încheia un tratat care ”garantează o pace pe termen lung”.

De partea sa, preşedintele azer a salutat ”maniera constructivă” în care s-a desfăşurat întâlnirea mediată de Antony Blinken şi a promis că va ”studia” propunerile armene.

”La o primă vedere, există progrese referitoare la poziţia Armeniei, dar acest lucru nu este suficient”, a declarat Ilham Aliyev, citat de agenţia de presă rusă Ria Novosti.

Regiunea Nagorno-Karabah este recunoscută internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar cei aproximativ 120.000 de locuitori ai săi sunt predominant etnici armeni.

Citește și : Şeful Wagner revendică preluarea sub control a unei localităţi la nord de Bahmut

Armenia şi Azerbaidjan s-au confruntat la începutul anilor ’90 pentru controlul asupra regiunii. Primul conflict, soldat cu 30.000 de morţi, s-a încheiat cu o victorie a Armeniei. Însă Azerbaidjanul şi-a luat revanşa în al doilea conflict, desfăşurat în toamna anului 2020 şi soldat cu circa 6.500 de morţi, în cursul căruia Baku a recucerit numeroase teritorii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău în apropierea localității Coșcodeni din...

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare Un bărbat de 38 de ani a decedat după...

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă Acum un an în raionul Ocnița...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.