Liderii ciprioţi grec şi turc s-au întâlnit pentru a relansa convorbirile de pace blocate

Liderii ciprioţi grec şi turc s-au întâlnit vineri la Nicosia, într-un efort de a relansa discuţiile de pace blocate, anunţând că vor continua negocierile la Adunarea Generală a ONU în septembrie, informează DPA, potrivit agerpres.

Reprezentate de preşedintele cipriot grec Nikos Anastasiades şi liderul ciprioţilor turci Mustafa Akinci, părţile au convenit să se întâlnească cu secretarul general al ONU la New York luna viitoare pentru a continua discuţiile.

Citește și : India relaxează temporar restricţiile de circulaţie în Kashmir

Un purtător de cuvânt al ONU în Cipru a declarat că discuţiile de vineri au fost “oneste şi constructive”.

Ciprul este împărţit pe criterii etnice din 1974, după un puci grec urmat de o intervenţie militară turcă. Toate discuţiile anterioare sub egida ONU în încercarea de a reunifica insula au eşuat, inclusiv cea mai recentă rundă încheiată în iulie 2017.

Ţara a fost admisă în Uniunea Europeană în 2004, dar legile UE se aplică numai în partea de sud a insulei, sub controlul guvernului recunoscut. Republica autoproclamată a etnicilor ciprioţi turci din nord a fost recunoscută doar de Ankara.

Tensiunile din jurul insulei situate în estul Mediteranei au reizbucnit recent printr-o dispută cu privire la explorarea rezervelor de gaz din largul coastei cipriote. Ankara insistă că orice acord privind profiturile obţinute din explorări trebuie să-i includă pe reprezentanţii etnicilor turci.

Citește și : Speriați de explozia misterioasă de ieri, rușii ‘aleargă’ acum după pastile de iod

This post was last modified on 09/08/2019 16:27 16:27

Tags: CipruMustafa Akincinew yorkNicosiaNikos AnastasiadesONU
Categorii: Diaspora