Liderii europeni şi-au fixat ca termen toamna lui 2019 pentru stabilirea poziţiei asupra bugetului multianual

Publicat:

Liderii europeni, reuniţi joi la Bruxelles în cadrul Consiliului European, şi-au fixat drept obiectiv să se pună de acord asupra unei poziţii comune pentru negocierile privind bugetul pe termen lung al UE în toamna lui 2019, în pofida ambiţiilor mai mari ale Comisiei Europene şi Parlamentului European, relatează AFP, potrivit agerpres.

În concluziile lor, şefii de stat şi de guvern cer următoarei preşedinţii rotative a UE în primul semestru al lui 2019, România, să pregătească o poziţie de negociere pentru statele membre, “în vederea ajungerii la un acord în cadrul Consiliului European din toamna lui 2019”. Este pentru prima dată când acest subiect este abordat la un nivel atât de înalt.


Citește și : Autorul atacului armat de la Strasbourg, Cherif Chekatt, împuşcat mortal de poliţie

Două surse europene citate de AFP susţin că unele ţări cred că şi acest calendar este foarte ambiţios.

După ce ajung la o poziţie comună, statele membre trebuie să negocieze şi cu Parlamentul pentru a ajunge la un acord final.

Comisia Europeană a prezentat la începutul lui mai propunerea sa pentru viitorul cadru financiar multianual, care va acoperi perioada 2021-2027, şi face demersuri pentru obţinerea unui acord cât mai rapid de către legislatorii europeni.

Deja criticată, această propunere vizează concilierea unui buget mai ambiţios cu noile priorităţi – migraţie, securitate internă, apărare – în pofida ieşirii din UE a Marii Britanii, unul dintre principalii contributori. Asta s-ar putea traduce prin tăieri, foarte controversate, în sectoare emblematice şi istorice: politica agricolă comună şi politica de coeziune în favoarea regiunilor cele mai modeste.

Propunerea fixează la 1.279 miliarde de euro bugetul pentru pentru 2021-2027, faţă de 1.087 miliarde pentru 2014-2020 în preţuri actuale.

Două borne vor marca discuţiile de anul viitor: alegerile europene de la sfârşitul lui mai şi expirarea mandatului Comisiei Juncker la sfârşitul lui octombrie.

PE a adoptat deja o poziţie care îi permite să fie “gata de negociere”. Legislativul comunitar spera să ajungă la un acord cu Consiliul înainte de alegerile europene, introducând totuşi o clauză de revizuire obligatorie pentru a lăsa o şansă noului hemiciclu ales pentru a-şi spune cuvântul.

Citește și : Autorul atacului de la Strasbourg a tras asupra poliştilor, care au ripostat şi l-au împuşcat mortal (Castaner)

Precedentul cadru financiar multianual a fost adoptat cu întârziere, ceea ce a întârziat lansarea noilor programe, notează AFP.

Primele dezbateri publice între miniştrii afacerilor europene au arătat deja păreri divergente.

Un grup de state membre, printre care şi Franţa, susţin în special menţinerea bugetului politicii agricole comune.

“Pe masă nu sunt sume, ci idei bine dezvoltate”, a rezumat un diplomat european.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.