X

Liderii iranieni denunță prezenţa Statelor Unite în Orientul Mijlociu

Liderii iranieni au denunţat prezenţa Statelor Unite în Orientul Mijlociu, care, în opinia lor, compromite securitatea regiunii, în cursul întâlnirilor, sâmbătă, cu preşedintele Irakului vecin, aflat în vizită la Teheran pentru întrevederi importante, notează AFP, potrivit agerpres

Inamici juraţi de zeci de ani, Washingtonul şi Teheranul se luptă pentru influenţă în Irak de la invazia americană din 2003 care l-a răsturnat pe dictatorul Saddam Hussein.

Citește și : Blocul de opoziţie din Turcia condus de HDP îl va susţine pe rivalul lui Erdogan la alegerile prezidenţiale

“Nu considerăm utilă prezenţa forţelor străine şi a străinilor în regiune”, a declarat preşedintele iranian Ebrahim Raisi, într-o conferinţă de presă comună, la Teheran, cu omologul său irakian, Abdel Latif Rashid.

“Prezenţa Statelor Unite perturbă securitatea regiunii”, a criticat preşedintele iranian.

“Relaţiile noastre cu Irakul se bazează pe interese comune”, în timp ce “americanii se gândesc la interesele lor, şi nu la cele ale ţărilor din regiune”, a adăugat el.

“Americanii nu sunt prieteni cu nimeni şi nici măcar nu sunt loiali prietenilor lor europeni”, a declarat la rândul său ayatollahul Ali Khamenei în cursul întâlnirii cu preşedintele irakian, potrivit site-ului liderului suprem. “Chiar şi prezenţa unui singur american în Irak este prea mult”, a adăugat el.

Deşi Irakul şi Iranul au purtat un război de opt ani în anii 1980, relaţiile dintre cei doi vecini cu majoritate şiită s-au relansat considerabil după căderea lui Saddam Hussein şi a regimului său dominat de sunniţi.

Irakul a devenit un pilon economic cheie pentru Republica Islamică lovită de sancţiunile occidentale, în timp ce Teheranul furnizează Bagdadului gaze şi electricitate, precum şi bunuri de larg consum.

“Relaţiile dintre Iran şi Irak vor continua în domeniul infrastructurii hidraulice şi electrice”, a spus preşedintele iranian. “A fost stabilit un acord de securitate între cele două ţări”, securitatea Irakului şi a frontierelor sale fiind “foarte importantă pentru noi”, a adăugat el.

Citește și : Polonia şi alte patru state membre UE au convenit o serie de restricţii privind cerealele din Ucraina

Cele două ţări au contribuit la înfrângerea grupării Stat Islamic (SI) în Irak, iar Statele Unite au încă 2.500 de soldaţi în ţară.

Aproximativ 900 de militari americani rămân, de asemenea, în Siria, majoritatea în nord-estul administrat de kurzi, în cadrul unei coaliţii conduse de Statele Unite care luptă împotriva rămăşiţelor SI. Iar Flota a 5-a a Marinei americane are sediul în Bahrain, reaminteşte AFP.

Tags: Ebrahim RaisiOrientul MijlociuSaddam Husseinteheranwashington
Categorii: Sinteze