
Liderii militari ai NATO urmează să aibă miercuri o reuniune pentru a discuta despre războiul din Ucraina şi calea de urmat, au declarat marţi pentru Reuters un oficial american şi un altul al organizaţiei de apărare.
Oficialul american, care a făcut această declaraţie în condiţii de anonimat, a spus că generalul american Dan Caine, şeful Statului Major interarme, ar urma să participe online la reuniune, dar că planurile se mai pot schimba, potrivit stiripesurse.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Pentagonul nu a răspuns deocamdată la o solicitate a Reuters pentru un comentariu pe subiect.
Preşedintele Comitetului Militar al NATO a convocat ceea ce sursa din cadrul organizaţiei a descris drept o întâlnire regulată la nivel de şefi ai apărării.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”
Un alt oficial al NATO a spus că Alexus Grynkewich, comandant de rang înalt al organizaţiei îi va informa pe şefii apărării cu privire la rezultatele întrevederii dintre preşedintele american Donald Trump şi cel rus Vladimir Putin, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în Alaska.
This post was last modified on 19/08/2025 18:02 18:02